Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Garda de Coastă italiană a anunţat că a ajuns sâmbătă în Mediterana la nava "Louise Michel", închiriată de artistul stradal Banksy, şi a îmbarcat 49 de migranţi "fragili" la bordul unei nave de patrulare, relatează AFP.

 

 

Foto: (c) Chris Grodotzk/Handout via REUTERS


"Având în vedere periculozitatea situaţiei, Garda de Coastă a trimis la faţa locului o navă de patrulare de la Lampedusa care a îmbarcat 49 de persoane considerate cele mai fragile, printre care 32 de femei, 13 copii şi patru bărbaţi", a anunţat aceasta într-un comunicat.

"Louise Michel", care a salvat pe mare în total 219 migranţi în două operaţiuni, se afla într-o "zonă de căutare şi salvare" a statului Malta - spaţiul în care statele sunt obligate să le acorde asistenţă ambarcaţiunilor în dificultate.

Însă "din cauza deteriorării aşteptate a condiţiilor meteorologice maritime în regiune", Malta a contactat Garda de Coastă italiană pentru această operaţiune, precizează comunicatul.

Nava umanitară, care numără doar zece membri ai echipajului, a lansat un apel la ajutor în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce o persoană a murit la bord.

După o primă operaţiune de salvare de joi, aceasta a anunţat că a recuperat vineri 130 de noi migranţi aflaţi în derivă la bordul unei bărci pneumatice care lua apă.

Nava era, din cauza suprapopulării, incapabilă să avanseze, iar 33 de persoane au rămas pe o plută amarată la navă.

Ambarcaţiunea, numită după o anarhistă franceză din secolul al XIX-lea şi decorată cu un grafitti de artistul britanic Banksy, a fost închiriată în cel mai mare secret.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.