Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul spaniol al egalităţii, Irene Montero, a cerut vineri guvernelor regionale din Spania să închidă bordelurile pentru a preveni apariţia unor noi focare de COVID-19, la o săptămână după ce executivul spaniol a închis majoritatea localurilor nocturne şi a impus mai multe alte restricţii în urma creşterii din nou a cazurilor de contagiere, relatează Reuters.

Irene Montero a declarat vineri la postul de radio RNE că le-a solicitat printr-o scrisoare ''regiunilor să acţioneze specific asupra locurilor unde se exercită prostituţia, precum bordelurile''.

În Spania bordelurile se află într-o zonă gri din punct de vedere legal, ceea ce face dificilă reglementarea activităţii lor. Prostituţia este tolerată în această ţară şi numeroase bordeluri sunt întâlnite în hoteluri şi alte locaţii.

Potrivit Irenei Montero, regulile pentru cluburile de noapte trebuie aplicate şi bordelurilor, în timp ce ministerul ei lucrează la o reglementare privind protejarea faţă de exploatarea sexuală. Dar ea nu a precizat dacă are în vedere o interzicere explicită a prostituţiei sau o reglementare a acestei activităţi astfel încât lucrătoarele sexuale să beneficieze de protecţie legală.

Spania se confruntă cu o intensificare a epidemiei de COVID-19, înregistrând cele mai multe noi cazuri zilnice de infectare în rândul statelor UE. Localurile de noapte şi petrecerile se află la originea mai multor focare de contagiere apărute după ridicarea la sfârşitul lunii iunie a măsurilor stricte de izolare instituite în primăvară. Potrivit Irenei Montero, cel puţin unul dintre aceste focare a fost generat de prostituţie.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.