Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Copii în vârstă de 12 ani şi peste ar trebui să poarte masca în aceleaşi condiţii ca adulţii pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, potrivit recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) publicate vineri, relatează AFP.

OMS a reunit un grup de experţi internaţionali multidisciplinar însărcinat să treacă în revistă datele privind COVID-19 şi transmisia sa la copii, precum şi cele câteva date disponibile privind utilizarea măştii de către copii.

Pe baza acestor informaţii şi a altor factori precum nevoile psihosociale ale copiilor, precum şi diferitele etape ale dezvoltării lor, autoritatea sanitară mondială a publicat vineri recomandări detaliate pentru copii, în funcţie de vârstă.

În document, OMS "recomandă portul măştii copiilor de 12 ani şi peste în aceleaşi condiţii ca adulţii, în special atunci când nu pot garanta o distanţă de cel puţin un metru faţă de ceilalţi şi dacă transmisia este generalizată în zona respectivă".

Copiii în vârstă de 5 ani sau mai puţin nu ar trebui să fie obligaţi să poarte mască. "Această indicaţie este bazată pe siguranţa şi interesul global al copilului şi pe capacitatea sa de a utiliza o mască corect cu o asistenţă minimă", a precizat agenţia ONU.

În ceea ce priveşte segmentul de vârstă 6-11 ani, OMS recomandă ca decizia de a utiliza o mască să aibă la bază o serie de factori, printre care nivelul de transmisie al virusului în zona în care locuieşte copilul şi capacitatea sa de a utiliza masca corect şi în deplină siguranţă.

Accesul la măşti, precum şi posibilitatea de a le spăla sau de a le înlocui în anumite contexte precum şcolile, o supervizare adecvată de către un adult şi instrucţiuni date copilului privind portul măştii trebuie de asemenea să fie luate în calcul.

Alţi factori cheie pentru copiii de 6-11 ani sunt efectele potenţiale asupra învăţământului şi a dezvoltării psihosociale şi interacţiunile speciale ale copilului cu alte persoane expuse la un risc crescut de a dezvolta o boală gravă, precum persoanele în vârstă şi cele care suferă de alte afecţiuni preexistente.

La modul mai general, OMS subliniază că utilizarea măştii la copiii de orice vârstă care suferă de tulburări de dezvoltare, diverse handicapuri sau alte probleme de sănătate specifice nu ar trebui să fie obligatorie şi ar trebui să facă obiectul unei evaluări de la caz la caz.

OMS notează, în plus, că copiii nu ar trebui să poarte mască "atunci când fac sport sau practică o activitate fizică, precum alergatul, săritul sau jocul pe un teren de joacă, pentru ca ele să nu le obstrucţioneze respiraţia" şi face apel la menţinerea unei distanţe de cel puţin un metru.

În ceea ce priveşte tipul de mască, OMS explică şi faptul că copiii sănătoşi pot purta o mască non-medicală sau din material textil şi subliniază că adultul care furnizează masca trebuie să se asigure că aceasta este de mărimea potrivită şi că acoperă suficient nasul, gura şi bărbia.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.