COD GALBEN: 02-06-2025 ora 13 Intre 13:35 si 14:30 se va semnala averse torențiale care vor acumula 25...35 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni. in Județul Buzău;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Răspândirea noului coronavirus în regiunea Asia-Pacific are loc din ce în ce mai mult prin intermediul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani care nu ştiu că sunt infectate pentru că sunt asimptomatice sau prezintă simptome uşoare, a avertizat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit dpa.

Deoarece mulţi tineri sunt asimptomatici sau au simptome uşoare de COVID-19, ei transmit fără să ştie virusul altora, a declarat, la Manila, Takeshi Kasai, directorul regional al OMS pentru Pacificul de Vest.

"Acest lucru creşte riscul răspândirii virusului la persoanele cele mai vulnerabile, la vârstnici, bolnavi cronici, oameni care locuiesc în zone urbane dens populate şi în cele rurale izolate", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă online.

"Trebuie să ne dublăm eforturile pentru a opri virusul să ajungă în comunităţile vulnerabile", a adăugat el.

Regiunea Pacificul de Vest, care cuprinde 27 de ţări din Asia şi Pacific, a confirmat până în prezent peste 400.000 de infectări cu noul coronavirus şi aproape 9.300 de decese, conform OMS. Cazurile reprezintă 2,3% din infecţiile la nivel global.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a afirmat că ţările din Asia-Pacific au intrat "într-o nouă fază a pandemiei" în care guvernele adoptă noi tactici şi strategii care reduc la minim perturbarea vieţii oamenilor şi a economiilor, în timp ce iau măsuri împotriva răspândirii COVID-19.

"Mulţi detectează acum focare mai repede şi le răspund mai rapid cu intervenţii mai direcţionate şi o abordare agilă, care readuce sănătatea societăţilor şi economiilor în acelaşi timp", a adăugat Kasai.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Ana Bîgu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.