

Amsterdam şi Rotterdam vor fi primele două oraşe din Olanda unde purtarea măştii de protecţie va fi obligatorie, potrivit unui regulament care intră în vigoare miercuri, relatează dpa.
Persoanele în vârstă de 13 ani şi mai mari trebuie să poarte măşti de protecţie în pieţe, pe străzi aglomerate precum şi în magazine aglomerate şi în centre comerciale acoperite.
Semne de avertizare galbene care atenţionează oamenii despre noul regulament au fost amplasate marţi în tot centrul Amsterdamului, inclusiv în Districtul Roşu.
Sursa foto:amsterdam.nl
Oricine nu poartă mască riscă o amendă de 95 de euro (111, 8 dolari), conform anunţurilor făcute de consiliile celor două oraşe.
Decizia survine ca răspuns la o creştere a numărului de infecţii cu coronavirus şi ca urmare a îngrijorărilor faţă de respectarea distanţei sociale în contextul prezenţei unui număr mare de turişti în centrul istoric al Amsterdamului.
Până acum, numai persoanele care călătoreau în transportul public erau obligate să poarte măşti.
Săptămâna trecută, ţara a înregistrat 2.600 de noi cazuri de infecţii, aproape dublu faţă de săptămâna precedentă, o evoluţie pe care institutul olandez de sănătate a calificat-o drept ''îngrijorătoare''. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Andreea Preda)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.