COD GALBEN: 25-09-2020 Intre 09:00 si 10:00 se va semnala - local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, și izolat sub 50 m in Județul Constanta;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Canada a autorizat marţi ''punerea pe piaţă condiţionată'' a antiviralului Remdesivir, utilizat în tratamentul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, relatează AFP.

"Health Canada autorizează, cu condiţii, utilizarea Remdesivir'', a anunţat ministerul, precizând că acesta este "primul medicament autorizat de Health Canada pentru tratamentul COVID-19".

Acest antiviral este autorizat "pentru tratamentul pacienţilor care prezintă simptome severe de COVID-19 şi pneumonie şi care au nevoie de oxigen suplimentar pentru a-i ajuta să respire", a declarat ministerul într-un comunicat.

Aceşti pacienţi trebuie să aibă vârsta peste 12 ani şi să cântărească cel puţin 40 de kilograme.

Remdesivir "va fi utilizat doar în spitale unde pacienţii pot fi monitorizaţi îndeaproape".

Dezvoltat iniţial împotriva febrei hemoragice Ebola, acest antiviral este prima terapie care a demonstrat o oarecare eficacitate la pacienţii internaţi cu COVID-19 într-un studiu clinic de dimensiuni semnificative, chiar dacă efectul este considerat a fi modest.

Antiviralul va fi fabricat în Canada de o filială a laboratorului american care l-a dezvoltat, Gilead Sciences.

La începutul lunii iulie, Comisia Europeană a autorizat, de asemenea, "punerea pe piaţă condiţionată" a Remdesivir.

Tratamentul a fost aprobat anterior de alte ţări, precum Statele Unite şi Japonia. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.