Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În total, 14 persoane au fost rănite marţi într-un schimb de focuri în cursul unor funeralii la Chicago, a anunţat poliţia, într-un moment în care preşedintele american, Donald Trump, ameninţă să trimită agenţi federali în unele oraşe administrate de democraţi în faţa exploziei actelor de violenţă, scrie AFP.

În jurul orelor 18.30, o maşină "a început să tragă asupra participanţilor la funeralii", care la rândul lor "au deschis focul asupra maşinii", a declarat presei un responsabil al Chicago Police Department, Eric Carter.

Ulterior, maşina a avut un accident, dar ocupanţii acesteia au reuşit să scape, a spus poliţistul.

Eric Carter a adăugat că 14 persoane au fost rănite şi internate în spital, fără să poată preciza cât de grave sunt rănile.

O persoană este în curs de a fi interogată de poliţie în legătură cu schimbul de focuri, a precizat el.

Acest nou episod într-un oraş unde violenţa este endemică în anumite cartiere intervine în timp ce şeful statului a declarat că acolo situaţia este "mai rea decât în Afganistan", ţară confruntată cu decenii de război.

Omul de afaceri republican a ameninţat că luni cu trimiterea forţelor de ordine federale în mai multe mari oraşe guvernate de democraţi, între care Chicago şi New York, după prime desfăşurări controversate de forţe la Portland, în nord-vestul ţării, pentru a pune capăt manifestaţiilor împotriva violenţei poliţieneşti şi rasismului.

"Nu vom lăsa să cadă New York, Chicago, Philadelphia, Detroit şi Baltimore", a subliniat el, acuzând edilii acestor mari oraşe că aparţin "stângii radicale".AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.