

COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate
Guvernul american va plăti 1,95 miliarde de dolari pentru a obţine 100 de milioane de doze dintr-un potenţial vaccin împotriva noului coronavirus, dezvoltat de alianţa germano-americană Biontech-Pfizer, au anunţat miercuri cele două laboratoare, potrivit AFP.
''Guvernul american a dat o comandă iniţială de 100 de milioane de doze pentru suma de 1,95 de miliarde de dolari şi ar putea achiziţiona 500 de milioane de doze suplimentare'', menţionează într-un comunicat cele două societăţi farmaceutice.
Laboratorul german Biontech şi cel american Pfizer colaborează de câteva luni la un proiect de vaccin aflat în prezent în faza decisivă a testelor clinice pe scară largă, după rezultate preliminare încurajatoare.
Statele Unite urmează să primească primele doze imediat ce Pfizer va obţine aprobarea autorităţilor sanitare americane şi va reuşi să producă vaccinul.
Obiectivul celor două laboratoare este să producă 100 de milioane de doze de vaccin până la sfârşitul anului 2020 şi peste 1,3 miliarde de doze anul viitor.
Biontech şi Pfizer au anunţat la începutul lunii iulie rezultate preliminare pozitive după ce vaccinul a fost testat pe 45 de voluntari. Potrivit celor două companii, vaccinul lor ''este capabil să genereze un răspuns al anticorpilor neutralizanţi la oameni la niveluri superioare sau egale celor observate în serurile convalescente şi face acest lucru cu doze relativ reduse''.
Însă pentru imunizarea unei persoane va fi nevoie de două doze de vaccin, injectate la şapte zile distanţă între ele.
Urmează acum să înceapă testele clinice pe scară largă, iar acestea se vor desfăşura în special în Brazilia şi Argentina.
''Suntem de asemenea în discuţii avansate cu numeroase alte guverne şi sperăm să anunţăm curând acorduri suplimentare de livrare'', a indicat într-un alt comunicat directorul Biontech, Ugur Sahin.
Marţi, guvernul britanic a anunţat la rândul său un acord cu alianţa Biontech-Pfizer pentru achiziţia a 30 de milioane de doze de vaccin.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |