Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Marea majoritate a grecilor - 89 %- vor ca turiştii să fie supuşi unui test pentru noul coronavirus înainte de a intra în ţara lor, potrivit unui sondaj realizat de institutul demoscopic ALCO, citat miercuri de EFE.

Cu aproape două săptămâni înainte ca Grecia - una dintre ţările care a înregistrat cei mai puţini morţi de COVID-19 din Europa, cu circa 180 de decese - să-şi deschidă frontierele pentru turişti, teama unei extinderi a epidemiei a devenit palpabilă.

După o curbă epidemiologică descendentă, Grecia a raportat aproximativ o sută de cazuri în doar patru zile, dintre care 30 de contagieri în rândul persoanelor venite din străinătate. De luni, 15 iunie, Grecia va începe deschiderea progresivă a aeroporturilor, pe aeroporturile din Atena şi Salonic fiind aşteptate curse din circa 30 de ţări cu evoluţii similare ale epidemiei.

Totuşi, în eventualitatea unei reizbucniri a cazurilor, premierul conservator Kyriakos Mitsotakis nu elimină posibilitatea de a face un pas înapoi în privinţa ridicării parţiale sau temporare a măsurilor de relaxare.

Un episod care a tras semnalul de alarmă a fost o petrecere cu multe persoane, organizată recent la un bar din insula Mikonos, destinaţie predilectă a turiştilor din Marea Egee.

Pentru a stabili un precedent, autorităţile au decretat închiderea barului timp de două luni şi au aplicat o amendă de 20.000 de euro.

Totuşi, întrebaţi care este principala lor preocupare în viitorul apropiat, mii de greci chestionaţi într-un sondaj realizat de ziarul ETHNOS şi de postul OPEN TV, 49 % au răspuns că şomajul şi doar 15 % au indicat coronavirusul.

Un procent covârşitor de 70 % au fost de părere că guvernul ar trebui să ia măsuri de întărire a economiei.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.