

Oraşul New York a început oficial luni ieşirea din izolare, la fix 100 de zile de la confirmarea primului caz de contaminare cu coronavirusul SARS-CoV-2, aflat la originea pandemiei de COVID-19 declarate de OMS, relatează AFP şi Reuters.
"A venit ziua ca New Yorkul să înceapă redeschiderea şi sunt bucuros că în sfârşit acea zi este aici", a declarat guvernatorul Andrew Cuomo într-o conferinţă de presă.
De departe cel mai grav afectat din SUA, cu un bilanţ oficial de 22.000 de morţi de COVID-19, New Yorkul a anunţat luni că rata testelor pozitive de coronavirus a scăzut sub un nou prag de 3%, mult sub pragul de redeschidere de 15%, potrivit primarului Bill de Blasio.
Ieşirea din lockdownul declarat la New York la 22 martie va fi una progresivă, limitată în primă fază la sectorul construcţiilor şi producţiei. Peste 15 zile ar putea interveni o a doua fază, când newyorkezii vor putea merge la terase sau la coafor, însă nu şi la restaurante sau spectacole în spaţiu închis, ceea ce nu se ştie deocamdată când va fi permis.
Evident, condiţia este ca rata infectărilor să nu înceapă din nou să crească, iar manifestaţiile împotriva inechităţii rasiale din ultimele zece zile să nu relanseze epidemia.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |