Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bilanţul deceselor provocate de epidemia de COVID-19 în Rusia a depăşit joi 4000, după confirmarea a încă 174 de morţi în ultimele 24 de ore, transmite AFP. Numărul oficial al cazurilor cu deznodământ fatal după infectarea cu coronavirus este de 4142, iar al celor încheiate prin vindecare de 150.993, dintr-un total de 379.051 de pacienţi.

La Moscova, focarul cel mai mare de epidemie, s-au înregistrat până acum 173.497 de cazuri şi 2254 de decese.

Numărul de cazuri noi continuă însă să scadă, în ultimele 24 de ore fiind raportate 8371, faţă de peste 10.000 zilnic la începutul lui mai.

Autorităţile din capitală au subliniat că extinderea epidemiei a încetinit şi au anunţat miercuri ridicarea de la 1 iunie a mai multor restricţii impuse în ultimele două luni; printre altele, se vor redeschide unele magazine şi vor fi permise plimbările cu anumite condiţii. Pentru fiecare imobil din Moscova vor fi stabilite zile şi ore în care locatarii pot ieşi în scop recreaţional.

În alte regiuni din Rusia, situaţiile sunt diferite. În unele zone, s-a renunţat treptat la izolarea obligatorie începând din 12 mai.

Preşedintele Vladimir Putin a salutat evoluţia, apreciind că epidemia a fost limitată deoarece 'am acţionat în mod pozitiv'.

Rata relativ redusă a mortalităţii coronavirusului în Rusia, faţă de vestul Europei, este pusă de autorităţi pe seama măsurilor adoptate din timp, a politicii de testare în masă a populaţiei şi a restructurării rapide a sistemului sanitar.

Există însă - menţionează AFP - şi critici care pun la îndoială veridicitatea datelor oficiale, acuzând conducerea ţării de subestimare intenţionată a numărului de decese; autorităţile dezmint astfel de supoziţii. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.