Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul francez al sănătăţii, Olivier Veran, a anunţat sâmbătă că va solicita revizuirea folosirii hidroxiclorochinei pentru tratarea pacienţilor COVID-19, după ce un studiu a pus la îndoială eficacitatea acestui tratament şi a evidenţiat efectele sale secundare, relatează agenţiile AFP şi EFE.

''În urma publicării în (revista medicală) The Lancet a unui studiu care avertizează asupra ineficacităţii şi riscurilor unor tratamente pentru COVID-19, printre care hidroxiclorochina, am sesizat HCSP (Înaltul Consiliu pentru Sănătate Publică) pentru a-l analiza şi a-mi propune în 48 de ore o revizuire a regulilor derogatorii de prescriere'', a scris oficialul francez pe Twitter.

Franţa a limitat deja folosirea hidroxiclorochinei numai în spitale şi numai în cazul pacienţilor COVID-19 în stare gravă.

Această moleculă, derivată din clorochina folosită la tratarea malariei, a căpătat o notorietate inedită în timpul pandemiei provocate de noul coronavirus după ce profesorul francez specialist în boli infecţioase Didier Raoult a publicat două studii ce susţin eficacitatea hidroxiclorochinei în tratarea bolnavilor de COVID-19.

Dar conform studiului publicat de The Lancet şi efectuat pe 96.000 de pacienţi, atât clorochina cât şi hidroxiclorochina nu şi-au dovedit eficacitatea împotriva COVID-19 în cazul bolnavilor spitalizaţi şi această moleculă creşte riscul de aritmie cardiacă şi de deces.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat recent că ia în fiecare zi hidroxiclorochină în scop preventiv. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a inclus această substanţă activă pe lista sa cu tratamentele experimentale prioritare şi ea este testată în mai multe ţări europene în cadrul proiectului 'Discovery'. De asemenea, compania farmaceutică franceză Sanofi a anunţat la începutul lunii aprilie distribuirea prin donaţie a 100 de milioane de doze de Plaquenil (medicament pe bază de hidroxiclorochină) către 50 de ţări, atrăgând totuşi atenţia că medicamentul are efecte secundare serioase şi ''testele clinice actuale sunt insuficiente pentru a trage concluzii asupra eficacităţii clinice şi siguranţei în utilizare''.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.