Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Purtatul măştii va fi obligatoriu de joi în Spania începând de la şase ani pe stradă sau în locurile publice precum magazine atunci când nu poate fi respectată distanţa socială, relevă un decret publicat miercuri şi citat de AFP.

"Folosirea măştii va fi obligatorie pe stradă, în spaţiile în aer liber şi în orice loc închis de utilitate publică (...) atunci când nu este posibil să se menţină o distanţă de securitate de cel puţin doi metri", se arată în text.

Dispoziţia vizează persoanele "cu vârsta de cel puţin şase ani", adaugă decretul. Persoanele care au dificultăţi respiratorii sau cele care pot justifica alte situaţii "de necesitate sau de forţă majoră" vor fi exceptate.

Textul nu precizează însă sancţiunile aplicate în cazul nerespectării dispoziţiei.

De la 4 mai, persoanele care folosesc transportul public sunt deja obligate să poarte mască.

Decizia de a extinde purtatul măştii a fost luată în acord cu toate instituţiile responsabile de sănătate publică din regiunile spaniole.

Spania, una din cele mai afectate ţări din lume, cu aproape 28.000 de morţi, a început o relaxare progresivă şi extrem de prudentă, de la care rămân încă excluse regiunea Madrid, Barcelona şi o mare parte din regiunea Castilia şi León, la nord de capitală.

Transmiterea noului coronavirus a încetinit simţitor, conform autorităţilor, care au impus la mijlocul lunii martie unele dintre cele mai stricte măsuri de izolare din lume. Marţi, numărul morţilor a rămas sub pragul de 100 pentru a treia zi consecutiv. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.