Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Papa Francisc a lansat duminică un apel la cooperare ştiinţifică internaţională în vederea descoperirii unui vaccin împotriva noului coronavirus şi a spus că un astfel de vaccin, dacă se va dovedi eficient, ar trebui să devină disponibil în lumea întreagă, informează Reuters.

Papa Francisc, care a rostit discursul său duminical din Biblioteca de la Vatican, în locul tradiţionalei cuvântări din piaţa Sfântul Petru din cauza măsurilor de izolare adoptate în Italia, a mulţumit tuturor angajaţilor din lumea întreagă care furnizează servicii esenţiale către populaţie.

Suveranul pontif a încurajat cooperarea internaţională pentru a combate criza şi noul coronavirus, care a infectat aproape 3,5 milioane de oameni şi a ucis peste 240.000 de persoane la nivel global.

"De fapt, este important să unim unităţile ştiinţifice într-un mod transparent şi imparţial pentru a descoperi vaccinuri şi tratamente", a precizat papa Francisc.

Liderul de la Vatican a mai spus că este de asemenea important "să garantăm accesul universal la tehnologiile esenţiale care permit fiecărei persoane infectate, în oricare parte a lumii, să primească tratamentul medical necesar".

Liderii lumii s-au angajat în aprilie să accelereze cercetările ce vizează dezvoltarea unor teste, medicamente şi vaccinuri împotriva COVID-19 şi să le împărtăşească apoi cu toate ţările de pe Glob, însă Statele Unite nu au participat la această iniţiativă lansată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Preşedintele american Donald Trump a afirmat că OMS a reacţionat cu lentoare în urma apariţiei pandemiei şi a acuzat această organizaţie că s-a aliniat poziţiei oficiale a Chinei, anunţând apoi suspendarea contribuţiei financiare americane la finanţarea OMS. Ulterior, OMS a respins criticile preşedintelui american şi a apărat modul în care a gestionat această criză sanitară.

Mai multe companii farmaceutice din lumea întreagă au dezvoltat teste de identificare a anticorpilor care se formează în organismul uman după ce o persoană intră în contact cu noul coronavirus.

Administraţia Trump intenţionează să accelereze dezvoltarea unui vaccin împotriva SARS-CoV-2 şi şi-a fixat obiectivul de a produce 100 de milioane de doze până la sfârşitul anului 2020, potrivit unui înalt oficial american.

Cei mai mulţi dintre experţi au sugerat că studiile clinice realizate pentru a garanta că un vaccin este sigur şi eficient ar putea să dureze cel puţin 12-18 luni.

Duminică, papa Francisc şi-a exprimat sprijinul şi pentru o propunere lansată de un grup interreligios, cunoscut sub numele de Înaltul Comitet pentru Fraternitatea Umană, în vederea adoptării unei zile internaţionale pentru rugăciune şi post, pe 14 mai, pe durata căreia credincioşii din lumea întreagă vor putea să îl roage pe Dumnezeu să ajute omenirea să învingă pandemia de COVID-19. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.