Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un grup de necunoscuţi au înjunghiat patru trecători în oraşul german Hanau, marţi seara târziu, a anunţat poliţia citată miercuri de dpa.

Atacatorii au fugit după incident, a precizat poliţia într-un comunicat.

Informaţiile iniţiale indică faptul că victimele atacului sunt persoane care se aflau, separat, în centrul oraşului, în momentul în care au fost atacaţi de cinci sau şase bărbaţi.

Cei patru răniţi, bărbaţi cu vârsta între 17 şi 26 de ani, au fost transportaţi la spital, unii dintre ei suferind răni, care nu le pun însă viaţa în pericol.

Poliţia îi caută pe suspecţi, folosind inclusiv un elicopter, iar procuratura publică din Hanau a lansat o anchetă.

Oraşul Hanau, din centrul Germaniei, a devenit cunoscut pe plan internaţional după atacurile armate care au avut loc în februarie anul trecut. Nouă imigranţi - de origine germană, turcă, bulgară, română, bosniacă şi afgană - au fost ucişi în două atacuri comise în seara de 20 februarie în centrul oraşului Hanau, din landul Hessa. Agresorul, germanul Tobias Rathjen, în vârstă de 43 de ani, şi-a ucis ulterior şi propria mamă, o femeie de 72 de ani, după care s-a sinucis în apartamentul lor.

Cu câteva zile înainte, Tobias Rathjen postase câteva înregistrări video în care vorbea despre ura sa faţă de străini, dar şi de teama sa că este monitorizat, uneori prin telepatie, de agenţii de spionaj. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.