Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autorităţile belgiene au oferit miercuri detalii despre modul în care este realizat bilanţul deceselor provocate de noul coronavirus, precizând că nu este o afirmaţie bazată pe o comparaţie corectă aceea că Belgia are cea mai mare rată de mortalitate din lume, transmite Reuters.

Conform unei informări făcute sâmbătă de Casa Albă, Belgia era evidenţiată ca având cele mai multe decese, 45.20, la o populaţie de 100.000 de locuitori, înaintea Spaniei şi a Italiei, ţări mult mai afectate de pandemie, şi de patru ori rata înregistrată în SUA.

"Nu este o comparaţie corectă deoarece sistemul nostru de contorizare este mult mai cuprinzător", a declarat într-un interviu acordat Reuters purtătorul de cuvânt al grupului de lucru belgian pentru coronavirus, virusologul Steven Van Gucht.

"Noi luăm în considerare nu numai cazurile din spital, dar şi cele care apar în comunitate, de exemplu în azilele în care se acordă îngrijire medicală".

În cazul majorităţii ţărilor, numărul deceselor provocate de COVID-19 date publicităţii iau în calcul doar pacienţii internaţi care au fost testaţi pozitiv.

Belgia este una din puţinele ţări europene care include în bilanţ său decesele persoanelor suspectate de boală, dar care nu sunt spitalizate.

Până în prezent, Belgia a raportat 41.889 de cazuri confirmate şi 6.262 de decese, dar 52% dintre decesele s-au înregistrat în azilele în care se acordă îngrijire medicală. Din acest ultim procent, doar 4.5% sunt cazuri confirmate de îmbolnăviri cu COVID-19, restul fiind doar cazuri suspecte.

Cu o rată globală a mortalităţii de aproximativ 15% /caz COVID-19, Belgia se numără printre ţările cele mai afectate din Europa, conform datelor procesate de Reuters.

Pentru o comparaţie mai exactă cu alte ţări, Van Gucht a afirmat că rata mortalităţii belgiene ar trebui înjumătăţită.

El a sugerat, de asemenea, că o comparaţie mai bună ar fi între Belgia şi zona extinsă a New York-ului decât între Belgia şi SUA. În opinia sa, cu timpul, şi alte ţări îşi vor pune în ordine datele pentru a permite comparaţii fiabile.

Ministrul belgian al sănătăţii Maggie De Block, a declarat săptămâna trecută că organismul naţional de ştiinţă Sciensano lucrează la un sistem care să permită comparaţii mai precise cu ţările din jurul Belgiei.

Experţi guvernamentali, economici şi medicali din Belgia se vor reuni vineri pentru a discuta despre o relaxare a măsurilor de izolare începând cu 4 mai. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru )

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.