

COD GALBEN: 22-05-2025 ora 10 Intre 22 mai, ora 12 – 22 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată
Numărul deceselor provocate de COVID-19 în spitalele din Marea Britanie a crescut din nou marţi, fiind înregistrate 828 de noi decese, după cele 449 consemnate luni, una dintre cele mai pronunţate creşteri din ultimele două săptămâni, potrivit datelor transmise de Serviciul Naţional de Sănătate (NHS), citat de agenţia Reuters.
Conform acestor date, 24 dintre persoanele decedate (cu vârste cuprinse între 49 şi 91 de ani) nu aveau nicio patologie asociată.
Bilanţul deceselor provocate de noul coronavirus în Marea Britanie ajunge astfel la 17.337.
De asemenea, numărul infectărilor a crescut faţă de ultima raportare cu 4.301, urcând la un total de 129.044.
Dar cifrele publicate zilnic de autorităţile sanitare britanice cuprind numai decesele din spitale, o metodă criticată pentru că rămân astfel necunoscute mare parte din decesele din căminele de bătrâni, ceea ce distorsionează datele despre amploarea epidemiei.
Potrivit Oficiului Naţional de Statistică britanic (ONS), din totalul deceselor provocate de noul coronavirus în Anglia şi în Ţara Galilor până în data de 10 aprilie, un procent de 16,1% s-au produs în afara unităţilor spitaliceşti.
Dat fiind că această epidemie nu încetineşte, guvernul de la Londra a decis joia trecută prelungirea cu încă cel puţin trei săptămâni a măsurilor de izolare instituite pe 23 mai pentru a frâna răspândirea coronavirusului, în timp ce mai multe ţări europene care au reuşit oarecum să limiteze epidemia se pregătesc să relaxeze aceste măsuri. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |