COD GALBEN: 02-06-2025 ora 15 Intre 15:30 si 17:00 se va semnala Averse care vor acumula 15...20 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni mici. in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Neamţ, Județul Iaşi;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Singapore a anunţat luni un număr record de peste 1.400 de noi cazuri de COVID-19, depistate în mare parte în locuinţele aglomerate în care trăiesc muncitorii migranţi, relatează AFP.

Singapore a reuşit iniţial să oprească răspândirea virusului datorită unei strategii foarte stricte de control şi urmărire a contactelor cu persoanele infectate, însă ţara se confruntă cu un al doilea val de îmbolnăviri de la începutul lunii aprilie.

Autorităţile sanitare au anunţat luni 1.426 de noi cazuri de persoane infectate cu COVID-19, ceea ce ridică la 8.014 numărul total de îmbolnăviri, dintre care 11 decese.

Numărul de noi cazuri a crescut în toată ţara după lansarea unor campanii de testare în locuinţele aglomerate unde trăiesc muncitorii migranţi, deseori în condiţii insalubre.

În Singapore trăiesc circa 200.000 de muncitori în construcţii, proveniţi în mare parte din Asia de Sud, care lucrează pentru 400-500 de dolari pe lună la construcţia de turnuri şi centre comerciale gigant în bogatul oraş-stat insular.

Premierul singaporez Lee Hsien Loong a avertizat la sfârşitul săptămânii trecute că numărul muncitorilor migranţi infectaţi cu coronavirus va creşte brusc pe măsură ce campaniile de testare vor fi derulate.

"Din fericire, marea majoritate a acestor cazuri sunt uşoare deoarece muncitorii sunt tineri", a declarat oficialul pe Facebook.

Autorităţile singaporeze au ordonat instituirea carantinei pentru zeci de mii de muncitori şi i-au mutat pe mulţi în locuinţe mai puţin aglomerate, pentru a evita o mai mare propagare a virusului.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.