COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 10 – 29 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 23 – 30 mai, ora 21 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 30 mai, ora 10 – 30 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În plină pandemiei COVID-19, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat marţi că planeta duce lipsă de aproape 6 milioane de profesionişti în domeniul asistenţei medicale, transmite AFP.

Într-un raport privind situaţia ofertei de asistenţă medicală pe plan mondial, agenţia ONU, campania internaţională Nursing Now şi Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali (ICN) evidenţiază rolul crucial al asistenţilor medicali profesioniştilor care reprezintă mai mult de jumătate din personalul medical.

"Asistentele sunt coloana vertebrală a sistemelor de sănătate", se arată într-un comunicat al directorului general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus.

"Astăzi multe asistente sunt în prima linie a luptei împotriva COVID-19", a amintit oficialul OMS.

Conform acestui raport, puţin sub 28 de milioane de asistenţi medicali profesionişti îşi practică meseria în întreaga lume. Între 2014 şi 2018, numărul acestora a crescut cu 4.7 milioane, dar "rămâne un deficit de 5.9 milioane de asistenţi medicali", penuria cea mai importantă înregistrându-se în cele mai sărace ţări din Africa, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu şi America de Sud.

Cele trei organizaţii cheamă statele să identifice cele mai urgente nevoi şi să acorde prioritate investiţiilor în formare, ocuparea forţei de muncă şi orientare profesională.

Şeful ICN Howard Catton menţionează că procentul de infectare, erorile medicale şi rata deceselor sunt "mai mari atunci când sunt prea puţine asistente".

Mary Watkins, coautoare a raportului, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că ţările cele mai înstărite, care nu formează suficient personal, depind de imigranţi şi, drept consecinţă, agravează penuria de cadre în ţările de origine ale acestora.

Autoarea precizează că "80% din profesioniştii în domeniul asistenţei medicale la nivel mondial practică în prezent în beneficiul a 50% din populaţia lumii".

Referitor la pandemia COVID-19, Mary Watkins a solicitat testarea infirmierilor, în contextul în care unele rapoarte indică o rată de infectare în rândul acestora de 9% în Italia şi de până la 14% în Spania.

"Avem o proporţie foarte mare de persoane din domeniul sănătăţii care nu merg la muncă de frica de a fi infectaţi" fără a putea fi siguri, susţine Watkins. De asemenea, aceştia nu pot stabili dacă au fost bolnavi şi în prezent s-au imunizat şi se pot întoarce la muncă. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

* Coronavirus: OMS condamnă afirmaţiile franceze rasiste ce menţionau Africa drept "teren de testare" a unui vaccin

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.