Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Altercaţii violenţe între grupuri rivale în Mexic au făcut cel puţin 19 morţi în statul Chihuahua (nord), au informat sâmbătă autorităţile locale, notează AFP.

"Procurorul general al statului, în colaborare cu biroul securităţii publice şi armata mexicană, a lansat o operaţiune pentru a găsi grupurile armate care au organizat o confruntare soldată, vineri, cu 19 morţi în oraşul Madera", au declarat autorităţile locale.

Potrivit primelor informaţii, altercaţiile au avut loc vineri, în jurul orelor 19.00 (sâmbătă, 01.00 GMT), în timp ce mai mulţi ucigaşi plătiţi din grupul Gente Nueva, membru al cartelului Sinaloa, circulau pe un drum neasfaltat la Madera.

Aceştia din urmă au fost prinşi într-o ambuscadă de mai mulţi indivizi din grupul rival La Linea, cu cartelul Juarez.

La locul incidentului, au fost găsite corpurile a 19 persoane. Au fost confiscate 19 arme de foc, două grenade şi două autovehicule.

Potrivit guvernului mexican, cartelul La Linea este responsabil de uciderea nouă mormoni mexicani de origine americană în noiembrie, în timp ce se deplasau pe un drum de ţară care face legătura între statele Sonora şi Chihuahua, la frontiera cu Statele Unite.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.