Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Elveţia a ajuns sâmbătă la 13.377 cazuri de infectare cu coronavirus şi la 242 de decese, în timp ce Ministerul elveţian al Sănătăţii afirmă că temerile sale cele mai rele încă nu s-au materializat şi există în continuare o capacitate de tratare a pacienţilor la terapie intensivă, relatează agenţia Reuters.

Elveţia este a şasea ţară europeană în ordinea numărului infectărilor cu noul coronavirus, dar raportat la populaţia sa de numai 8,6 milioane ea este aproximativ la fel de afectată de pandemie ca Italia şi Spania, având însă proporţional mai puţine decese decât aceste două ţări ale căror sisteme sanitare sunt saturate.

Unităţi medicale ale armatei elveţiene au fost desfăşurate pentru a ajuta spitalele în mai multe regiuni, inclusiv în regiunea Ticino care se învecinează cu Italia, şi s-a început folosirea produselor farmaceutice păstrate în resursele strategice.

În pofida numărului foarte mare de îmbolnăviri, oficialii elveţieni afirmă că există în continuare paturi pentru terapie intensivă, dificultăţi fiind întâmpinate mai ales în procurarea unor materiale sanitare şi medicamente, cum este cazul analgezicelor puternice.

''Cele mai rele prognoze pe care le-am făcut cu câteva săptămâni în urmă încă nu s-au materializat'', a declarat la o conferinţă de presă responsabilul pentru comunicare al Ministerului elveţian al Sănătăţii, Daniel Koch. Acesta a precizat că în prezent 280 de pacienţi ''care luptă pentru viaţa lor'' sunt la terapie intensivă, dar sistemul sanitar elveţian are în total peste 1.000 de ventilatoare pentru respiraţie asistată, astfel că poate face faţă unei creşteri a cazurilor în stare gravă.

''Nicio secţie ATI nu este copleşită. Toate încă mai au capacitate liberă. Putem ventila mecanic mai mulţi oameni, dar sperăm că populaţia va rămâne disciplinată. Aceasta este singura cale de a evita o situaţie în care mult mai mulţi pacienţi vor avea nevoie să fie ventilaţi'', a insistat oficialul elveţian, făcând referire la măsurile de izolare şi distanţare socială necesare prevenirii agravării epidemiei.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.