Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Îmbarcarea primilor pacienţi grav afectaţi de noul coronavirus la bordul unui tren de mare viteză (TGV) dotat cu echipamente speciale medicale, care urmează să-i evacueze din estul Franţei spre spitale din vest, a început joi dimineaţă, operaţiune fără precedent în Europa, potrivit AFP.

Primii pacienţi au fost aduşi pe tărgi şi îmbarcaţi în TGV la ora locală 08:30 (07:30 GMT).

Încă din zorii zilei, primele ambulanţe sosiseră în gara Strasbourg, principalul oraş din Alsacia, regiune afectată puternic de epidemie.

Ministrul sănătăţii francez, Olivier Veran, subliniase la începutul săptămânii că această evacuare constituie o "premieră în Europa".

Cei 20 de pacienţi grav afectaţi urmează să fie transferaţi la spitale în oraşe din vestul ţării, Angers, Le Mans, Nantes, Roche-sur-Yon.

Ei urmează să fie instalaţi în cinci vagoane, câte patru în fiecare vagon, cu spaţii amenajate pentru circulaţia materialelor şi personalului medical, a precizat Direcţia Generală a Sănătăţii (DGS).

În fiecare vagon, va fi prezentă câte o echipă medicală constituită dintr-un medic anestezist-reanimator, un medic internist, un infirmier anestezist şi trei infirmiere, potrivit DGS.

În total, circa 50 de persoane vor face parte din aceste echipe care vor asigura asistenţă medicală şi logistică pe timpul călătoriei.

Declanşată pentru a degaja una din regiunile Franţei cele mai afectate de pandemie şi spitalele sale supraaglomerate, această operaţiune ar putea fi repetată şi în zilele următoare.

Alte operaţiuni de evacuare - printr-un Airbus al Forţelor aeriene şi un elicopter spre spitale din Franţa şi Germania - au fost deja efectuate în regiunea Grand Est, unde 506 persoane au decedat din cauza noului coronavirus.

Tot în această regiune, la Mulhouse, un spital militar de campanie, vizitat miercuri de preşedintele Emmanuel Macron, a fost instalat în această săptămână în apropierea spitalului civil cu scopul de a primi 30 dintre pacienţii acestuia. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.