Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autorităţile iraniene au anunţat sâmbătă 123 de noi decese cauzate de COVID-19, bilanţul oficial în urma epidemiei de coronavirus ridicându-se la 1.556 de morţi în Iran, una dintre ţările cele mai afectate, alături de Italia şi China, informează AFP.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului Sănătăţii, Kianouche Jahanpour, au fost confirmate peste 966 de noi cazuri de contaminări suplimentare în decursul ultimelor 24 de ore, bilanţul total al infectărilor confirmate ajungând la 20.610 în Iran.

"Numărul vindecărilor (...) a ajuns la un total de 7.635 de persoane pe teritoriul ţării până în acest moment", a precizat de asemenea Jahanpour cu ocazia conferinţei de presă zilnice televizate a ministerului Sănătăţii pe tema epidemiei.

Aceste date arată o rată a mortalităţii de circa 7,5% printre pacienţii afectaţi de această boală şi o rată de vindecări de circa 37%.

Potrivit lui Jahanpour, ''provincia Semnan figurează, începând de ieri (vineri), în fruntea clasamentului referitor la numărul de pacienţi în raport cu populaţia sa, urmată de provincia Qom (centru), pe cel de-al doilea loc, după care vine Markazi''.

Provinciile Semnan şi Markazi se învecinează cu Qom, unde au fost raportate oficial primele cazuri şi decese asociate bolii COVID-19 pe 19 februarie.

În încercarea de a limita propagarea virusului, autorităţile solicită de mai multe săptămâni populaţiei să renunţe la a mai călători, în special cu ocazia zilelor libere pentru celebrarea Nowruz, Anul Nou Iranian, care a debutat vineri şi ţine până pe 3 aprilie.

Vineri, Crucea Roşie iraniană şi-a exprimat regretul că circa trei milioane de persoane au pornit la drum cu ocazia acestei sărbători în cele 13 provincii cele mai afectate de epidemie începând cu 17 martie.

În discursurile transmise vineri în direct de postul de televiziune public cu ocazia începerii Noului An Iranian către circa 81 de milioane de iranieni, ayatollahul Ali Khamenei şi preşedintele Hassan Rohani au promis că ţara lor va înfrânge epidemia. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.