COD GALBEN: 03-07-2020 ora 10 Intre 03 iulie, ora 10:30 – 04 iulie, ora 06:00 Fenomene vizate se va semnala 03 iulie, ora 10:30 – 04 iulie, ora 06:00 Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Papa Francisc s-a aventurat, duminică, pe jos, pe străzile pustii ale Romei, pentru a se ruga la două altare pentru sfârşitul pandemiei de coronavirus, după ce Vaticanul a anunţat că celebrările liturgice din Săptămâna Paştelui vor avea loc, în premieră, fără public, informează Reuters.

 


Papa a părăsit Vaticanul neanunţat şi s-a dus să se roage la Bazilica Santa Maria Maggiore, apoi s-a îndreptat, pe una dintre principalele străzi din Roma, spre biserica Sf. Marcello, unde s-a rugat în faţa unui crucifix folosit într-o procesiune pe vremea în care ciuma a lovit Roma, în 1522.

 

Foto: (c) Vatican Media/­Handout via REUTERS



Potrivit unui comunicat al Vaticanului, suveranul pontif s-a rugat pentru sfârşitul pandemiei şi pentru cei bolnavi, familiile acestora şi sănătatea personalului sanitar şi a lucrătorilor care au grijă de farmacii şi de magazinele cu alimente, pe fondul unei carantine la nivel naţional.

O imagine publicată de Vatican îl înfăţişează pe Papa, însoţit de câţiva membri din cadrul personalului de securitate, deplasându-se pe jos pe Via del Corso, stradă principală de obicei foarte circulată, însă pustie duminică.

Vaticanul a anunţat duminică că toate celebrările liturgice din Săptămâna Paştelui vor avea loc "fără prezenţa fizică a credincioşilor" în Piaţa Sf. Petru, din cauza pandemiei de coronavirus, o măsură considerată fără precedent în vremurile moderne. Nu este clar cum vor fi reduse evenimentele de amploare însă, potrivit unor surse consultate de Reuters, se analizează posibilitatea ca acestea să fie organizate în spaţii închise, inclusiv în Bazilica Sf. Petru şi în Capela Sixtină, cu participarea unui grup restrâns, reprezentativ.

Italia este cea mai afectată ţară europeană. Bilanţul deceselor în urma pandemiei de coronavirus a crescut duminică la 1.809, iar numărul cazurilor confirmate a ajuns la 24.747, notează Reuters.

Papa, Vaticanul şi biserica din Italia, ţară predominant catolică, şi-au modificat tradiţiile de secole pe fondul epidemiei. Atât în Italia cât şi în alte zone, slujbele au fost anulate pentru a se evita adunările mari de oameni. Preoţii i-au îndemnat pe credincioşi să participe la slujbe prin intermediul televiziunii şi al internetului.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Bîgu, magine: ©AP, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.