

COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului
Poliţia iraniană însărcinată cu combaterea infracţionalităţii cibernetice a arestat 24 de persoane acuzate de răspândirea online a unor ''zvonuri alarmiste'' privind propagarea noului coronavirus în Iran, a indicat miercuri agenţia de presă Isna, citată de AFP.
Noul coronavirus răspândit din China a cauzat moartea a 19 persoane în Iran, dintre cele 139 de cazuri consemnate începând de săptămâna trecută.
''Douăzeci şi patru de persoane au fost arestate şi vor compărea în faţa justiţiei şi 118 internauţi au fost interogaţi şi apoi puşi în libertate'' după ce au primit un avertisment, a declarat Vahid Majid, şeful unităţii de poliţie pentru combaterea infracţionalităţii online din Iran.
Arestările au avut loc după crearea unei unităţi speciale pentru ''luptă contra zvonurilor alarmiste cu privire la 'propagarea coronavirusului' în ţară'', a precizat Majid.
''Poliţia supraveghează toate informaţiile publicate în spaţiul cibernetic al ţării'', a adăugat el.
Vahid Majid a indicat că unitatea pe care o conduce va lua măsuri împotriva informaţiilor, imaginilor şi mesajelor video care conţin ''zvonuri sau informaţii false vizând perturbarea publicului şi creşterea îngrijorării în rândul societăţii''.
Teheranul a acuzat miercuri SUA, inamicul său declarat, de propagarea ''fricii'' în legătură cu noul coronavirus, în urma unei declaraţii a secretarului de stat american Mike Pompeo care îi cerea Iranului să ''spună adevărul'' privind amploarea reală a epidemiei în această ţară. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.