COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un tânăr fără adăpost a compărut sâmbătă în faţa tribunalului la Londra pentru atacul cu cuţitul produs vineri la moscheea centrală din capitala britanică, în urma căruia muezinul moscheei (preotul musulman care conduce rugăciunea) a fost rănit, informează AFP şi Press Association.

Suspectul, Daniel Horton, în vârstă de 29 de ani, a fost inculpat vineri seara, iar fapta comisă nu este considerată a fi fost de natură teroristă, a precizat într-un comunicat Scotland Yard. Tribunalul Westminster a decis sâmbătă menţinerea sa în detenţie până la următoarea audiere, în martie.

Victima atacului, Raafat Maglad, a ieşit vineri din spital şi a declarat presei că îl iartă pe agresor. Potrivit unui martor, suspectul este un obişnuit al moscheei, pe care o frecventa de cel puţin şase luni.

Atacatorul a fost reţinut de credincioşi până să vină poliţia şi să-l aresteze, a explicat moscheea într-un comunicat pe site-ul său de internet.

Premierul Boris Johnson s-a declarat pe Twitter "profund întristat" de acest atac, iar primarul Londrei, Sadiq Khan, care este de confesiune musulmană, a transmis la rândul său că este "profund preocupat" de incident şi a anunţat patrule de poliţie suplimentare în cartierul în care a avut loc acesta.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.