

COD GALBEN: 02-06-2025 ora 17 Intre 17:50 si 19:00 se va semnala Vijelie, viteza vântului la rafală de 50…70 km/h, grindină, averse ce vor cumula 15...20 l/mp, descărcări electrice. in Județul Bacău, Județul Galaţi, Județul Vrancea, Județul Vaslui;
Un declin continuu al numărului de noi cazuri de infecţie cu coronavirus în China este încurajator, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), însă a avertizat că există în continuare riscul ca epidemia să se răspândească în afara ţării, informează Reuters.
''Suntem încurajaţi de această tendinţă, însă nu este momentul pentru delăsare'', a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei informări de presă la Geneva.
Alte 25 de ţări au raportat 1.076 de cazuri la OMS, printre acestea numărându-se inclusiv cinci cazuri în ţara cea mai recent afectată, Iran, a spus el.
Directorul OMS a menţionat că cifra totală a acestor cazuri este foarte mică în comparaţie cu cele aproape 75.000 înregistrate în China, dar a adăugat: ''Este posibil să nu fie la fel pe termen lung''.
Primarul din Daegu, al patrulea oraş ca mărime din Coreea de Sud, le-a cerut locuitorilor să rămână în spaţii închise după o creştere abruptă a numărului de infecţii cu coronavirus în rândul unor persoane care au fost prezente la o adunare religioasă.
Cele mai recente cazuri raportate de Coreea de Sud sunt din mai multe ''grupuri distincte'', a precizat cu aceeaşi ocazie Oliver Morgan, director în cadrul OMS. ''Deci, deşi numărul pare destul de mare, acestea sunt în mare parte asociate cu focarele existente cunoscute", a spus Morgan. ''Acest lucru nu semnalează o schimbare specifică în ceea ce priveşte epidemiologia la nivel mondial, dar indică faptul că autorităţile coreene monitorizează îndeaproape, foarte riguros, toate cazurile noi şi toate acele focare pe care le-au identificat'', a adăugat specialistul.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a adăugat că, în opinia sa, ''cu măsurile pe care le pot lua, proporţionale cu riscul de sănătate publică, cred că numărul de cazuri poate fi gestionat".
El a adăugat că a contactat doisprezece producători de top de echipamente de protecţie - cum ar fi măşti, ochelari şi halate - pentru a se asigura că lucrătorii sanitari vor fi dotaţi cu prioritate.
Oamenii de ştiinţă chinezi testează două medicamente antivirale împotriva noului coronavirus, iar rezultatele preliminarii sunt aşteptate în trei săptămâni, a indicat directorul OMS. El a făcut referire la studii clinice asupra unei combinaţii din medicamentele antivirale ritonavir şi lopinavir, vândute sub numele de marcă Kaletra de AbbVie Inc, şi la un medicament antiviral experimental, remdesivir, de la Gilead Sciences Inc din SUA. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Simona Tatu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |