COD GALBEN: 26-02-2020 ora 10 Intre 27 februarie, ora 11:00 - 27 februarie, ora 21:00Zone vizate se va semnala 27 februarie, ora 11:00 - 27 februarie, ora 21:00Zone vizate COD GALBEN: 26-02-2020 ora 11 Intre 11:00 si 14:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală ce vor atinge 80...90 km/h viscolind și spulberând zăpada. in Județul Maramureş, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste 2.600 de cazuri noi au fost confirmate în contextul unui focar de coronavirus în China continentală, au anunţat sâmbătă oficiali din domeniul sanitar, la o zi după ce persoanelor care se întorc în capitală după sărbători li s-a cerut să rămână în carantină timp de 14 zile, informează Reuters.

Totalul infecţiilor confirmate în China continentală este acum de 66.492 după ce 2.641 de cazuri noi au fost confirmate de vineri, a anunţat Comisia Naţională de Sănătate.

Bilanţul deceselor a crescut cu 143, la 1.523, a indicat comisia, majoritatea noilor cazuri de deces fiind consemnate în provincia centrală Hubei, în special în capitala provinciei, Wuhan, oraşul cu 11 milioane de oameni de locuitori în care a început epidemia, în decembrie.

Un reprezentant al comisiei, Liang Wannian, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că autorităţile guvernamentale vor continua să facă eforturi să controleze răspândirea virusului în Wuhan, care a rămas practic izolat timp de trei săptămâni.

Comisia şi-a concentrat atenţia asupra scăderii ratei mortalităţii şi a reducerii ratei de infecţii, a declarat Liang.

Numărul deceselor din Hubei a crescut cu 139 de vineri, 107 dintre acestea în Wuhan. 1.123 de persoane din Wuhan au murit din cauza coronavirusului.

Ziarul oficial Beijing Daily a relatat că persoanele care nu se supun ordinelor guvernamentale de a rămâne în carantină la întoarcerea după sărbători vor fi pedepsite. Însă nu este deocamdată clar cum va fi aplicată această măsură sau dacă restricţiile se referă şi la persoanele care nu sunt rezidente sau la străinii care sosesc în China. ''De acum înainte, toţi cei care s-au întors la Beijing ar trebui să stea la domiciliu sau să se supună monitorizării de grup timp de 14 zile după sosire", a indicat grupul de lucru pentru prevenirea virusului în Beijing, citat de Beijing Daily. ''Cei care refuză să accepte monitorizarea la domiciliu sau centralizată şi alte măsuri de prevenire şi control vor fi traşi la răspundere în conformitate cu legislaţia'', se precizează în mesaj.

Numărul târgurilor, evenimentelor sportive şi conferinţelor de afaceri din China şi din străinătate afectate de răspândirea virusului a continuat să crească.

International Business Machines Corp a anunţat vineri că şi-a anulat participarea la conferinţa pentru securitate cibernetică RSA din San Francisco, la sfârşitul lunii februarie, din cauza îngrijorările legate de coronavirus.

Anterior, Facebook Inc a anunţat că şi-a anulat summitul mondial de marketing programat pentru luna viitoare, tot în San Francisco, din acelaşi motiv.

Congresului Mondial al Telefoniei Mobile (MWC), cea mai mare reuniune anuală a industriei telecomunicaţiilor care urma să aducă peste 100.000 de vizitatori la Barcelona, a fost anulat după ce mai mulţi expozanţi şi-au anulat participarea ca urmare a îngrijorărilor provocate de epidemia de coronavirus.

Organizatorii Cupei Mondiale de gimnastică de săptămâna viitoare de la Melbourne au anunţat sâmbătă că întreaga echipă chineză s-a retras din cauza
restricţii de călătorie.

Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, a declarat că ţara sa a luat măsuri decisive pentru combaterea epidemiei, multe depăşind reglementările internaţionale de sănătate şi cele ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). ''Prin eforturile noastre, epidemia este în general sub control'', a spus el, citat de Reuters.

În afara Chinei continentale, au fost înregistrate aproape 450 de cazuri în aproximativ 24 de ţări şi teritorii şi trei decese.

Egiptul a confirmat vineri primul său caz de coronavirus. Persoana în cauză este un cetăţean străin care a fost internat într-un spital în condiţii de izolare.

Trei persoane au murit în afara Chinei continentale - una în Japonia, una în Hong Kong şi una în Filipine.

Virusul ucide aproximativ 2% dintre persoanele infectate, dar s-a răspândit mai rapid în comparaţie cu alte virusuri respiratorii care au apărut în acest secol.

O misiune desfăşurată în comun cu China şi condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care va debuta în acest weekend, va avea ca scop investigarea epidemiei de coronavirus nou şi se va concentra asupra modului în care acesta se răspândeşte şi a severităţii bolii, a anunţat vineri directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Statele Unite vor evacua unii americani de pe o navă de croazieră, Diamond Princess, ţinută în carantină în Japonia, care a devenit cel mai mare grup de infecţii cu coronavirus din afara Chinei, a relatat Wall Street Journal. Nava, deţinută de Carnival Corp, se află în carantină de la sosirea în Yokohama, Japonia, la 3 februarie, cu 3.500 de pasageri şi membri ai echipajului la bord, dintre care 218 au fost testaţi pozitiv cu această infecţie. Persoanele testate pozitiv au fost coborâte de pe navă şi internate. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.