Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primul pacient confirmat cu coronavirus din Germania a fost infectat de o altă persoană pe teritoriul ţării, au anunţat marţi autorităţile medicale din landul Bavaria, unde este internat pacientul, transmite AFP.

Potrivit numărătorii AFP, acesta este primul caz de contaminare de la om la om pe sol european, ceilalţi pacienţi raportaţi în Europa fiind infectaţi în timpul unei şederi în China.

Existenţa acestui prim caz de coronavirus în Germania a fost anunţată luni seară, fără detalii suplimentare.

Bolnavul este un bărbat în vârstă de 33 de ani care lucrează pentru un furnizor de automobile din Bavaria, în sudul Germaniei, care a fost infectat în ianuarie de o colegă venită din China pentru o perioadă de câteva zile pentru un curs de instruire, au indicat autorităţile sanitare.

Angajata chineză a rămas între 19 şi 22 ianuarie în Germania şi, la întoarcerea în ţara sa, "s-a simţit rău", a declarat directorul Oficiului Sanitar din Bavaria, doctorul Andreas Zapf.

La scurt timp, femeia a fost testată pozitiv pentru coronavirus. Ulterior, unul dintre angajaţii companiei din Bavaria, grupul Webasto, care a participat la cursul de instruire cu colega sa din China şi care acuzase subit simptome asemănătoare gripei, a fost, de asemenea, testat pozitiv pentru coronavirus.

Starea sa de sănătate rămâne în prezent "bună", a completat medicul.

Pentru moment nu a fost raportat niciun alt caz suspect, însă autorităţile verifică 40 de persoane care s-au aflat în contact cu cei doi angajaţi infectaţi.

Marţi, autorităţile din China au anunţat că bilanţul noului coronavirus a ajuns la 106 morţi şi 4.515 de cazuri confirmate.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.