COD GALBEN: 22-02-2020 ora 13 Intre 23 februarie, ora 06:00 - 23 februarie, ora 18:00 Fenomene și zone vizate COD PORTOCALIU: 22-02-2020 ora 13 Intre 2

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Echipajul navei Ocean Viking a venit în ajutorul a 92 de persoane, între care o treime minori, care încercau să fugă din Libia într-o ambarcaţiune gonflabilă în noaptea de joi spre vineri, a anunţat ONG SOS Mediterana.

"Vasul lor era pe cale să se dezumfle şi nu îndrăznesc să-mi imaginez ce s-ar fi petrecut dacă nu i-am fi găsit atât de rapid", a relatat pentru AFP Frederic Penard, director pentru operaţiuni din cadrul SOS Mediterana.

Echipajul Ocean Viking a primit o alertă în jurul orei locale 01:00 vineri (00:00 GMT) şi a localizat vasul cu migranţi după o oră, în apropiere de coasta libiană, luptând cu valurile, potrivit acestui ONG, al cărui sediu se află la Marsilia, sud-estul Franţei.

Printre cei salvaţi se aflau cinci femei însărcinate şi 38 de minori, "în cea mai mare parte neînsoţiţi", potrivit lui Penard. "Ei erau în hipotermie, suferind de rău de mare. Combustibilul vasului se vărsase în interior, deci unii erau acoperiţi de ulei şi se ştie că amestecul de apă de mare cu fioul provoacă arsuri", a adăugat el.

Directorul de operaţiuni şi-a exprimat speranţa în "accesul rapid la un port sigur, căci se poate acorda un ajutor medical de urgenţă la bord, dar salvarea se încheie cu adevărat abia pe uscat".

În noaptea spre 17 ianuarie, Ocean Viking salvase deja 39 de persoane de pe o ambarcaţiune din lemn, pe cale de a naufragia. Patru zile mai târziu, persoanele salvate au fost debarcate la Pozzallo, în Italia.

"Atât timp cât condiţiile de viaţă în Libia vor fi atât de dezastruoase, cât timp abuzurile asupra migranţilor vor continua, oamenii vor fugi din Libia, indiferent cu ce preţ", a avertizat Penard.

Din vara anului 2018, succedând Italiei care asigura anterior acest rol, gărzile de coastă libiene au misiunea să coordoneze salvările într-o vastă "zonă de căutare şi salvare", depăşind apele teritoriale ale Libiei. O misiune pe care Libia, aflată în război, este incapabilă să o ducă la bun sfârşit, a denunţat SOS Mediterana.

În 2019, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie OIM a înregistrat 1.283 decese cunoscute în Mediterana, ruta centrală între Africa de Nord şi Italia fiind cea mai mortală. Cel puţin 19.164 de migranţi şi-au pierdut viaţa în ultimii cinci ani. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.