Douăzeci şi trei de migranţi, care spun că sunt originari din Eritreea şi că încercau să ajungă în Marea Britanie, au fost descoperiţi joi dimineaţă într-un camion frigorific în apropiere de portul Zeebrugge, în Belgia, a anunţat parchetul din Bruges (nord-est), informează France Presse.
'Niciunul nu este în pericol de moarte', chiar dacă temperatura măsurată înăuntrul camerei frigorifice era de 2 grade Celsius, a precizat parchetul într-un comunicat.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, grupul urcase probabil în camion noaptea trecută într-o parcare pe autostrada din Valonia, la Waremme, nu departe de Liege (est).
Ei credeau că se îmbarcă pentru o rută directă spre Regatul Unit pe sub Canalul Mânecii.
Însă camionul trebuia să descarce marfa la o întreprindere din zona industrială din Zeebrugge, mai sus de port, unde migranţii au şi fost descoperiţi.
Cei 23 de migranţi au fost predaţi poliţiei.
Poliţia federală a precizat că sunt trei femei printre ei şi că unii migranţi ar putea fi sudanezi.
Tot din portul Zeebrugge plecase, la sfârşitul lunii octombrie, feribotul cu un container frigorific descărcat într-un port englez şi în care au fost descoperite apoi corpurile neînsufleţite a 39 de migranţi vietnamezi. Această tragedie a avut un puternic ecou internaţional.
Citat de mass-media flamandă, guvernatorul Flandrei de vest, Carl Decaluwé, a cerut statului belgian să consolideze controalele la Zeebrugge - una dintre platformele pentru transporturile cu feribotul în Anglia şi pe coastă, în general.
'Cred că este nevoie de primii morţi pentru ca unii să se trezească', a denunţat Decaluwé, amintind că marţi dimineaţă se răsturnase o ambarcaţiune cu 14 migranţi în largul De Panne.
Dintre aceştia, şase au fost arestaţi. Ceilalţi opt nu au fost găsiţi, dar au reuşit să ajungă la mal, potrivit diverşilor martori.
În cazul dat, doi afgani suspectaţi de trafic de persoane au fost reţinuţi miercuri. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |