Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vama belgiană a anunţat vineri confiscarea, în regiunea portului Anvers (nord), a 126 de milioane de ţigări contrafăcute, un trafic atribuit unei singure filiere şi cu o potenţială eludare de taxe datorate fiscului de 65 de milioane de euro, transmite AFP.

"Este vorba de cea mai mare captură realizată vreodată" în Belgia, a subliniat vama, într-un comunicat. Captura reprezintă peste 70% din totalul interceptat în 2019.

Ţigările, contrafaceri ale mărcilor Rothmans Blue, John Player Special şi em@il, proveneau din Asia de Sud-Est, iar opt persoane de naţionalitate turcă au fost reţinute.

Pe 9 ianuarie, precizează comunicatul, o primă încărcătură de 10 milioane de ţigări de contrabandă a fost descoperită într-un depozit din Stabroek, în zona portuară.

Mergând pe fir, vameşii au descoperit apoi trei containere suspecte în care erau în jur de 30 de milioane de ţigări.

Au urmat percheziţii şi la alte depozite din Brecht, între Anvers şi frontiera olandeză, în cadrul cărora joi au fost confiscate aproximativ 86 de milioane de ţigări.

Totalul de 126 de milioane - o cifră provizorie potrivit vameşilor - înseamnă taxe de import, TVA şi accize eludate în valoare de 65 milioane de euro, conform autorităţilor.

Precum în cazul traficului de droguri, de cocaină în special, confiscările de ţigări de contrabandă au crescut puternic în ultimii ani în Belgia. Cele 174 de milioane din 2019 reprezintă un salt de 120% faţă de 2016 (79,8 milioane).

Anvers, o placă turnantă pentru traficanţi, este cel de-al doilea port de mărfuri din Europa, după Rotterdam (Ţările de Jos), în 2018 înregistrând un trafic total de mărfuri de aproximativ 235 milioane de tone. AGERPRES/(AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.