COD GALBEN: 21-05-2025 Intre 05:45 si 09:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Maramureş, Județul Cluj, Județul Satu Mare;
Papa Francisc a numit, miercuri, prima femeie care deţine un post de rang înalt în Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, centrul diplomatic şi administrativ de la Vatican, dominat de bărbaţi, relatează Reuters.
Francesca Di Giovanni, de origine italiană, laică, în vârstă de 66 de ani, va ocupa un post nou creat într-o diviziune cunoscută sub numele de Secţia pentru Relaţiile cu Statele, unde ocupă funcţia de subsecretar.
Biserica Romano-Catolică permite doar bărbaţilor să fie hirotonisiţi preoţi, iar femeilor le-au fost încredinţate în mod tradiţional posturi aflate în umbră, din administraţie.
Grupurile de femei, inclusiv Uniunea Internaţională a Superioarelor Generale (UISG), un organism-umbrelă format din călugăriţe catolice, au solicitat de mult timp papei să numească mai multe femei în posturi superioare în birocraţia Vaticanului. Acestea au prezentat cifre potrivit cărora mai mult de jumătate dintre cei 1,3 miliarde de catolici din lume sunt femei, iar apartenenţa la ordinele religioase feminine este de aproximativ trei ori mai mare decât la ordinele masculine.
Într-un comunicat emis de Vatican, care confirmă numirea lui Di Giovanni, se menţionează că ea va superviza relaţiile multilaterale în cadrul Secretariatului unde lucrează din 1993. Di Giovanni este specialistă în drept internaţional şi drepturile omului.
Francesca Di Giovanni a declarat pe site-ul oficial al Vaticanului, Vatican News, că numirea sa este ''fără precedent'', deşi ''responsabilitatea este asociată locului de muncă, mai degrabă decât faptului de a fi femeie''.
''O femeie poate avea anumite aptitudini pentru a identifica puncte comune, vindecând relaţii în spiritul unităţii. Sper că faptul că sunt femeie să se reflecte în mod pozitiv în această sarcină, chiar dacă sunt însuşiri pe care cu siguranţă le găsesc şi la colegii mei bărbaţi'', a adăugat ea.
Vaticanul, un stat suveran înconjurat de Roma, are relaţii diplomatice cu peste 180 de ţări, notează Reuters.
În ciuda promisiunilor papei de a numi mai multe femei în posturi de decizie de la Vatican, Di Giovanni se alătură unui număr de doar jumătate de duzină de femei aflate în astfel de funcţii. Două cele mai proeminente sunt Barbara Jatta, director la Muzeele Vaticanului, şi Cristiane Murray, director şef adjunct al biroului de presă.
Anul trecut, papa Francisc a numit de asemenea a numit primele femei - trei călugăriţe şi o laică - în postul de consilier în cadrul secretariatului Sinodului, instituţie ce organizează principalele întâlniri ale episcopilor la nivel mondial, evenimente care au loc o dată la câţiva ani şi care tratează subiecte diferite.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Moise, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |