COD GALBEN: 06-12-2021 ora 12 Intre 07 decembrie, ora 06 – 08 decembrie, ora 18 se va semnala ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului COD GALBEN: 08-12-2021 Intre 04:00 si 09:00 se va semnala intensificări locale ale vântului ce vor depăşi la rafală 55-65 km/h in Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 08-12-2021 Intre 03:40 si 06:00 se va semnala local ploaie slabă care depune polei in Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Garda de Coastă a SUA a capturat în ultimele două luni în apele Pacificului circa 8,1 tone de cocaină, cu o valoare estimativă pe piaţa internaţională de 312 milioane de dolari, au informat miercuri autorităţile, citate de EFE.

Drogurile, confiscate între jumătatea lui octombrie şi începutul lui decembrie, au fost descărcate miercuri în portul San Diego, California.

 



Linda L. Fagan, comandantul Zonei Pacific din Garda de Coastă, a declarat într-o conferinţă de presă că drogurile au fost capturate în şapte operaţiuni în care au fost interceptate bărci rapide şi un submersibil autopropulsat cunoscut sub denumirea de "narcosubmarin".

"Eforturile făcute împreună cu partenerii internaţionali pentru a destructura cartelurile de droguri pe teritoriul nostru ajută la înlăturarea fricii cetăţenilor faţă de violenţa acestor grupări", a spus Fagan.

Operaţiunile sunt rezultatul unui efort combinat al mai multor agenţii federale, inclusiv al Agenţiei Antidrog a Statelor Unite (DEA).

Directorul interimar al DEA, Uttam Dhillon, a arătat într-un comunicat că "a întrerupe reţelele maritime responsabile de transferul unor mari cantităţi de droguri în largul mării este o modalitate importantă de a stopa fluxul cocainei şi al altor droguri periculoase către SUA".

"Uluitoarea cantitate de droguri ilegale, ce a fost descărcată miercuri, reprezintă o dovadă a parteneriatelor solide între agenţii, în SUA şi în străinătate, şi a succesului care poate fi obţinut prin colaborare pentru a stopa această ameninţare la adresa ţării noastre", a susţinut Dhillon.

În august, Garda de Coastă din Los Angeles a prezentat o captură de 1,2 tone de cocaină, realizată în diferite operaţiuni în Pacific, cu o valoare estimată de 39 milioane de dolari pe piaţa internaţională.

Cu trei săptămâni înainte, autorităţile de coastă din Oregon au prezentat o încărcătură de 10,8 tone de cocaină, marfă ce a fost confiscată pe parcursul unei misiuni de patrulare de 56 de zile în estul Oceanului Pacific.AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Sursa foto: uscg.mil

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.