Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un incendiu declanşat în noaptea de vineri spre sâmbătă într-o rafinărie a grupului Total, în nord-vestul Franţei, a degajat un volum semnificativ de fum pe o distanţă de circa zece kilometri, la est de oraşul Havre, dar nu sunt răniţi şi în cele din urmă focul a fost stăpânit, relatează AFP.

''În această dimineaţă, la ora 04:00, un incendiu de petrol brut s-a declanşat în interiorul unităţii de rafinare a uzinei Total, în comuna Gonfreville l'Orcher. O pompă de circulare a petrolului în rafinărie a luat foc, generând o degajare de fum în zona industrială a portului'', a anunţat prefectura departamentului Seine-Maritime.

Iniţial s-a recomandat populaţiei din zonă să rămână în case, dar autorităţile au ridicat ulterior restricţiile, precizând că ''măsurile de evaluare a riscului chimic pentru populaţie nu au indicat elemente de toxicitate''.

Incidentul survine la o zi după ce autorităţile au permis redeschiderea parţială, puternic contestată, a uzinei Lubrizol din Rouen, o altă instalaţie industrială din Normandia considerată ca având un risc ridicat de producere a incendiilor şi care pe 26 septembrie a fost devastată parţial de un incendiu masiv.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Sursa foto: © Danilo Commodi / France Télévisions

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.