Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cel puţin nouă persoane, printre care jurnalişti şi scriitori, au fost arestate în Arabia Saudită, într-o nouă campanie de represiune, au transmis luni diferite organizaţii, potrivit AFP.

"Autorităţile saudite au efectuat noi arestări ale unor jurnalişti, scriitori şi militanţi, bărbaţi şi femei, în ultimele zile", a precizat într-un comunicat organizaţia ALQST, activă în domeniul drepturilor omului în Arabia Saudită.

"Ele şi-au sporit de asemenea tortura, hărţuirea sexuală şi abuzurile împotriva prizonierilor de conştiinţă existenţi", a denunţat această asociaţie, care îşi are sediul la Londra.

Organizaţia saudită 'Prizonieri de conştiinţă', care urmăreşte soarta prizonierilor politici în regat, a confirmat arestarea a nouă persoane.

Organizaţia a precizat pe Twitter că scriitorul Suleiman al-Nasser a fost arestat "din cauza opiniilor sale", iar bloggerul Fouad al-Farhan, pentru "activităţile sale intelectuale".

Autorităţile saudite nu au făcut niciun comentariu deocamdată.

Arestările survin în contextul în care militanţii pentru drepturile omului denunţă represiunea tot mai mare la care sunt supuşi, în special de când Mohammed bin Salman a devenit prinţ moştenitor.

Regatul saudit a stârnit un val de indignare la nivel mondial după uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi de către agenţi saudiţi în consulatul ţării sale la Istanbul în octombrie 2018.

Această crimă a dus la o analiză fără precedent a bilanţului regatului în privinţa drepturilor omului, în special a represiunii împotriva militantelor, dintre care multe au denunţat acte de hărţuire sexuală şi de tortură în detenţie.

Procurorii saudiţi au respins aceste acuzaţii.

Riadul s-a confruntat cu o presiune din partea guvernelor occidentale pentru a elibera aceste militante, majoritatea arestate în ajunul ridicării interdicţiei pentru femei de a conduce maşini anul trecut.

În aprilie, cel puţin nouă scriitori, universitari şi bloggeri, între care doi cetăţeni americani, au fost arestaţi.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.