COD GALBEN: 11-12-2019 ora 13 Intre 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate se va semnala 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate COD GALBEN: 12-12-2019 ora 13 Intre 13:40 si 17:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-65 km/h in Județul Caraş-Severin;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Papa Francisc i-a încurajat vineri pe catolicii din Thailanda - ţară majoritar budistă - să-şi adapteze discursul la cultura locală pentru a atrage noi fideli, mai ales din rândul tinerilor obsedaţi de consumul noilor tehnologii, relatează AFP şi EFE.

Unul dintre laitmotiv-urile pontificatului papei Francisc este cel de a se deplasa la "periferia" planetei pentru a încuraja comunităţile izolate să-şi deschidă inimile credinţei. Din cei peste 1,3 milliarde de catolici din întreaga lume, Asia numără 145 de milioane, reprezentând doar 3,28% din populaţie.

Mai puţin de 0,6% din populaţie este catolică în Thailanda budistă, ceea ce înseamnă aproximativ 400.000 de persoane. În acest context, Suveranul pontif i-a încurajat pe religioşii catolici thailandezi să nu plece braţele, chiar dacă sunt "puţin numeroşi".

El i-a îndemnat - asemeni misionarilor care au început evanghelizarea ţării în secolul al XVI-lea - să nu le fie teamă să caute "noi simboluri şi imagini", şi acea "muzică specială" prin care să le poată vorbi thailandezilor. Face parte din cultura creştină să se integreze în tradiţiile şi culturile locale, a reamintit el.

"Pentru mulţi credinţa creştină este străină, o religie a străinilor", a spus papa care i-a îndemnat pe reprezentanţii catolici să "îndrăznească" să vorbească despre credinţă "în dialectul local" şi să meargă dincolo de simplele traduceri de texte

Papa Francisc nu propăvăduieşte prozelitismul agresiv care a marcat trecutul Bisericii Catolice, o atitudine care ar fi considerată periculoasă pentru creştinii minoritari din unele ţări mai tolerante decât în Thailanda, dar cere credincioşilor să atragă fideli, acţionând concret la faţa locului.

Astfel în Thailanda, preoţii şi episcopii trebuie să se preocupe de "flagelul drogurilor şi de exploatarea persoanelor" şi să atace "inegalităţile economice şi sociale", cum le-a recomandat în cadrul vizitei sale în această ţară asiatică.

În discursul său în faţa episcopilor şi Federaţiei Conferinţelor Episcopale Asiatice (FABC), papa Francisc a recunoscut dificultatea misiunii lor în faţa "consumismului şi materialismului tot mai mare, mai ales în rândul tinerilor", fascinaţi de noile tehnologii.

Thailandezii petrec peste 9 ore pe zi pentru a consulta internetul de pe disozitive mobile şi smartphone-uri, ceea ce îi plasează în clubul celor cinci ţări cele mai mari consumatoare de tehnologie din lume.

Papa va încheia ziua cu oficierea unei ample liturghii pe marele stadion din Bangkok în prezenţa a 60.000 de credincioşi.

Sâmbătă el va pleca în Japonia, în cea de-a doua etapă a călătoriei sale apostolice, pentru o vizită mult mai politică în cadrul căreia se va deplasa în oraşele Nagasaki şi Hiroshima, unde în urmă cu 74 de ani două bombe atomice americane au provocat moartea a 74.000 şi, respectiv, 140.000 de oameni.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.