Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Două persoane au fost spitalizate la Beijing după ce au contractat ciumă pulmonară, a confirmat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de AFP.

Ciuma pulmonară (sau pneumonică) este cea mai rară, dar cea mai virulentă formă de ciumă, cu o posibilă transmitere de la persoană la persoană printr-o simplă tuse. Rata mortalităţii sale poate fi ridicată, însă tratamentul cu antibiotice este eficient, dacă este administrat în 24 de ore.

Ambele cazuri au fost confirmate marţi de către medici, a relatat Xinhua, menţionând că pacienţii proveneau din Mongolia Interioară, o regiune din nordul Chinei.

Bolnavii au fost internaţi într-un spital din districtul Chaoyang, din estul capitalei chineze, cu o populaţie de 20 de milioane de locuitori, potrivit agenţiei oficiale de presă.

"În conformitate cu reglementările sanitare internaţionale, autorităţile chineze au notificat OMS cu privire la aceste două cazuri şi schimbă informaţii pe acest subiect", a declarat organizaţia internaţională.

Transmiterea ciumei pulmonare se face prin contact strâns, cel între cei doi pacienţi fiind în prezent examinat de către doctori, a precizat medicul OMS Fabio Scano, într-un e-mail către AFP.

Autorităţile chineze încercau să prevină orice panică prin blocând hashtag-ul "Beijing-ul confirmă tratarea cazurilor de ciumă" pe reţelele de socializare.

Cazurile de ciumă sunt rar întâlnite în China, însă în Mongolia vecină, două persoane au murit în primăvară după ce au consumat rinichi cruzi de marmotă, care puteau transporta bacteria Yersinia pestis, responsabilă pentru ciumă.

În China, o persoană a murit de ciuma bubonică în 2014, în provincia Gansu (nord-vest). Victima a tăiat o marmotă moartă, posibil contaminată, pentru a-şi hrăni câinele, potrivit presei locale.

Cazuri mortale de ciumă pulmonară au fost raportate în Tibet în 2009 şi 2010.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mihaela Moise, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.