Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cel puţin 24 de familii vietnameze sunt în căutarea propriilor copii daţi dispăruţi, pe fondul incertitudinii legate de identitatea celor 39 de migranţi ale căror cadavre au fost descoperite recent într-un camion la est de Londra, transmite luni dpa, citând presa vietnameză.

Cotidianul vietnamez VnExpress a informat că 24 de familii vietnameze îşi caută copiii, dintre care zece din Ha Tinh şi 14 din Nghe An, ambele fiind provincii din centrul Vietnamului.

Provincia vietnameză Nghe An este una dintre cele mai sărace zone din Asia şi un punct de interes pentru traficanţii de persoane. Nguyen Dinh Gia (57 de ani), care trăieşte în această zonă şi se teme că fiul său se află printre victimele incidentului din Marea Britanie, a declarat pentru dpa că săptămâna trecută avea mici speranţe că fiul său este în viaţă.

''Acum nu mai am vreo speranţă că trăieşte. Sunt sigur că este mort, dar încerc să-mi păstrez speranţe de 1% că încă trăieşte'', a mărturisit Nguyen Dinh Gia.

Premierul Vietnamului, Nguyen Xuan Phuc, a dispus sâmbătă o investigaţie privind traficul cu vietnamezi în străinătate, în contextul informaţiilor terifiante conform cărora majoritatea victimelor tragicului incident din Marea Britanie, unde au fost găsite 39 de cadavre într-un camion, ar fi vietnamezi.

Guvernul de la Hanoi a anunţat că ambasada Vietnamului la Londra a înfiinţat o linie telefonică specială pentru cetăţenii vietnamezi implicaţi care caută asistenţă.

Potrivit organizaţiei umanitare Ecpat, sute de cetăţeni vietnamezi sunt traficaţi în Marea Britanie în fiecare an. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.