Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste 400 de arme, printre care arme de atac, au fost confiscate în urma unei operaţiuni care a început marţi şi s-a încheiat joi în circa 50 de departamente franceze, a anunţat vineri Parchetul din Rennes (vestul Franţei), informează vineri AFP.

Această operaţiune a mobilizat mai mult de 350 de jandarmi francezi, ducând la peste o sută de percheziţii, potrivit unui comunicat al Procurorului Republicii de la Rennes, Philippe Astruc. "Circa o sută de indivizi au fost audiaţi în calitate de acuzaţi", a precizat el.

Mai mult de 400 de arme lungi şi arme scurte deţinute ilegal au fost confiscate, dintre care 20 de arme de atac, potrivit aceleiaşi surse.

Această operaţiune a fost întreprinsă în urma arestării, în februarie, a patru traficanţi care importau arme din SUA şi din Serbia şi după descoperirea unui atelier de repunere în stare de funcţionare a unor arme de război neutralizate, în Seine-et-Marne, în regiunea pariziană, a precizat Parchetul.

Repunerea în stare de funcţionare a unor arme neutralizate este considerată una dintre sursele de aprovizionare a pieţei ilegale de arme în Franţa, cu traficul de arme dinspre Balcani şi vânzări iniţiate de colecţionari şi amatori de arme. În total, între 3 şi 7 milioane de arme ilegale circulă pe teritoriul Franţei, potrivit specialiştilor în armament. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.