Trupurile neînsufleţite a 13 femei au fost recuperate luni după-amiază după naufragiul unei ambarcaţiuni ce transporta migranţi în apropierea insulei italiene Lampedusa, au anunţat gărzile de coastă italiene, relatează AFP.
Victimele găsite sunt toate femei, între care unele însărcinate şi, potrivit unor martori, între persoanele dispărute s-ar afla opt copii şi alte femei însărcinate. Un număr de 22 de persoane au fost de asemenea salvate şi transportate până în portul din Lampedusa, în Sicilia.
Potrivit Gărzii de Coastă italiene, la ora 00:15 a fost observată o mică barcă de lemn cu aproximativ 50 de migranţi la bord, dar, în operaţiunile de apropiere şi din cauza vremii rele de pe mare, ambarcaţiunea s-a răsturnat.
Pe de altă parte, nava organizaţiei nonguvernamentale spaniole Open Arms, unica aflată în Mediterana Centrală, a localizat duminică seară o barjă de lemn cu 40 de migranţi şi, după distribuirea de veste de salvare, apă şi hrană, aşteaptă indicaţiile autorităţilor.
Aceeaşi organizaţie a confirmat pentru EFE că, între cei 40 de migranţi, se află şi patru copii, unul având doar câteva luni.
Pe 2 octombrie, Open Arms a ridicat ancora din portul Napoli (sudul Italiei) pentru a pleca în misiunea sa cu numărul 67, după ce, între 22 august şi 21 septembrie, a fost reţinută în portul Lampedusa pentru a rezolva nereguli tehnice şi operaţionale descoperite la o inspecţie a Ministerului Transporturilor din Italia. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ady Ivaşcu, Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |