

Un bombardier din al doilea război mondial, cu 13 persoane la bord, s-a prăbuşit miercuri dimineaţa pe un aeroport din Connecticut, în nord-estul SUA, într-un accident soldat cu un număr deocamdată necunoscut de morţi şi răniţi, conform informaţiilor furnizate de poliţie şi de media locale, citate de AFP.
Bombardierul B-17 s-a prăbuşit în jurul orei 10 (14:00 GMT) pe aeroportul Bradley International în timp ce încerca să aterizeze, conform unei postări pe Twitter a Administraţiei Aviaţiei Federale, agenţia americană care supraveghează traficul aerian, care a precizat că aparatul de zbor era pilotat de civili, nu de militari.
Avionul transporta 13 persoane, 10 pasageri şi 3 membri ai echipajului, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei din statul Connecticut, care la acel moment a precizat că nu poate furniza un bilanţ clar al accidentului. O persoană aflată la sol a fost, de asemenea, implicată în accident.
Un purtător de cuvânt al spitalului din oraşul Hartford, situat la 25 km sud de aeroport, a anunţat internarea a 6 răniţi, dintre care 3 "într-o stare critică".
Cotidianul local The Hartford Courant, care cita surse locale, a indicat că accidentul s-a soldat cu cel puţin 5 morţi şi 3 persoane grav rănite.
Nu se cunoaşte deocamdată cauza accidentului. Aeroportul a fost închis, iar imaginile difuzate pe posturile de televiziune locale arătau un nor imens de fum negru provenind dinspre aeroport. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) WFSB - Channel 3 Eyewitness News/Facebook.com
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |