COD GALBEN: 20-05-2025 ora 10 Intre 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate se va semnala 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate
Biopsiile plămânilor a 17 persoane afectate de boli pulmonare asociate utilizării ţigărilor electronice în Statele Unite, dintre care două decedate, au dezvăluit leziuni similare cu cele provocate de expunerea la gaze toxice, conform unui studiu medical publicat miercuri, citat de AFP.
''Seamănă cu leziunile directe, similare cu cele observate în cazul unei expuneri la emanaţii chimice toxice, gaze sau agenţi toxici'', a explicat medicul Brandon Larsen de la spitalul Mayo Clinic Arizona, autorul studiului publicat în jurnalul medical New England Journal of Medicine.
Pacienţii studiaţi nu reprezintă decât un eşantion mic din cele peste 800 de persoane afectate, identificate până în prezent în Statele Unite.
Însă, niciunul dintre aceste cazuri nu confirmă unul dintre diagnosticele înaintate iniţial, pneumonia lipoidă, care apare atunci când uleiurile penetrează plămânii. Uleiul de vitamina E a fost citat de autorităţile statului New York ca o posibilă cauză a îmbolnăvirilor.
''Din ceea ce am observat în studiul nostru, estimăm că majoritatea cazurilor implică contaminanţi chimici, derivaţi toxici sau alţi agenţi nocivi conţinuţi în lichidele pentru ţigările electronice'', a continuat Brandon Larsen.
Începând cu data de 27 septembrie, autorităţile federale au confirmat 12 decese.
Autorităţile din domeniul sanitar investighează aceste cazuri începând din luna iulie pentru a stabili cauza exactă a îmbolnăvirilor. Cele mai frecvent, persoanele afectate sunt tineri, utilizatori ai ţigărilor electronice. Trei sferturi dintre aceştia au utilizat în ţigările electronice e-lichide cu THC, agentul psihoactiv al canabisului, achiziţionate adesea de pe piaţa neagră.
Experţii bănuiesc faptul că unul sau mai mulţi aditivi stau la baza cazurilor de îmbolnăviri, pacienţii manifestând dificultăţi de respiraţie. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Moise, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |