Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autorităţile din statul mexican Jalisco au raportat miercuri, la finalul operaţiunilor de excavare a unei gropi comune, că au găsit în total 119 saci cu rămăşiţe umane, transmite EFE.

Din 3 septembrie, când au fost extraşi trei saci cu rămăşiţe umane, experţii au demarat lucrări de excavare la peste 10 metri adâncime, acestea fiind finalizate miercuri, a indicat Parchetul General al statului Jalisco.

Numai în ultimele trei zile, specialiştii Institutului Medico-Legal au scos din groapă 44 de saci, 14 dintre aceştia chiar în ziua când s-au încheiat săpăturile.

Groapa a fost descoperită în urma unui denunţ, fiind situată într-o pădure din Zapopan, o localitate din aria metropolitană a Guadalajarei, capitala statului Jalisco, din vestul Mexicului.

Numărul cadavrelor din cei 119 saci încă nu a putut fi stabilit de legişti.

Coordonatorul Cabinetului de Securitate din Jalisco, Macedonio Tamez, a spus presei că neoficial au fost numărate cel puţin şapte cadavre complete, 13 incomplete, două capete umane separate de corp, însă, în următoarele zile, Institutul Medico-Legal va corobora toate informaţiile.

Potrivit autorităţilor din Jalisco, în acest stat s-au descoperit anul acesta 15 gropi comune, cu cel puţin 107 cadavre.

Statul în cauză este unul dintre locurile cu cea mai mare prezenţă a Cartelului Jalisco Nueva Generación, condus de Nemesio Oseguera Cervantes, 'El Mencho', grupare considerată de autorităţile mexicane ca fiind cea mai importantă organizaţie criminală din ţară. AGERPRES/(AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.