Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Papa Francisc a oficiat duminică amplă liturghie la Antananarivo, capitala Madagascarului, în faţa a aproximativ un milion de persoane, în care a denunţat "favoritismele şi nepotismul care duc la corupţie" şi a cerut să nu se stea cu mâinile încrucişate, în faţa "demnităţii călcate în picioare" a atâtor oameni neputincioşi, relatează EFE.

În omilia sa de duminică, papa a lansat un mesaj catolicilor de pretutindeni spunându-le că "a-l urma pe Iisus nu este uşor pentru că sunt multe exigenţe". El a citat în acest sens relaţiile de familie "pentru că toţi suntem fraţi şi nu doar cei de sânge". Papa a ţinut totuşi să avertizeze asupra "unor practici care duc la o cultură a privilegiilor şi a excluderii: favoritismele, nepotismul şi, prin urmare, la corupţie".

Suveranul pontif a condamnat de asemenea tendinţa spre "acumulare", care "exacerbează egoismul şi folosirea de mijloace imorale". În omilia sa, papa a invitat mulţimea "să-şi îndrepte privirile spre Cer şi să-şi ajusteze priorităţile" pentru a vedea mulţimea de "bărbaţi, femei şi copii care suferă şi sunt complet lipsiţi de cele de trebuinţă".

Sfântul părinte a făcut totodată apel la catolici să lupte împreună împotriva "idolatriilor care pun propria persoană în centrul atenţiei şi amplifică dorinţa de putere, carieră bani şi glorie personală".

Aceste mesaje sunt destinate uneia dintre cele mai sărace ţări din lume, unde - potrivit Indicelui dezvoltării umane (IDU) - 70 % din populaţie trăieşte cu mai puţin de un dolar pe zi şi având, totodată, unul dintre cele mai mari procente de malnutriţie în rândul copiilor.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.