Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În total, 15 persoane şi-au pierdut viaţa duminică la Bamako în prăbuşirea unui imobil în construcţie, alte 26 de persoane fiind scoase în viaţă de sub dărâmături, potrivit unui bilanţ al Ministerului malian al securităţii şi protecţiei civile, transmite AFP.

Al treilea şi ultim etaj, în construcţie, al acestui imobil situat în cartierul Banconi Salemebougou s-a prăbuşit duminică dimineaţă, în jurul orelor 04.00, peste celelalte etaje, deja locuite. Clădirea s-a "dărâmat ca un castel de cărţi", a informat presa locală.

Operaţiunile de salvare s-au desfăşurat pe toată durata zilei, iar bilanţul s-a stabilit, la orele 20.00, la "41 de persoane scoase de sub resturi, dintre care 15 decedate", a făcut cunoscut pe Twitter ministerul.

"La comisariatul arondismentului 6 (din Bamako) a fost deschisă o anchetă contra proprietarului", potrivit aceleiaşi surse.

"Datorită determinării serviciilor de salvare, o fetiţă de circa 4 ani a fost scoasă în viaţă de sub dărâmături", a informat ministerul.

Miniştrii securităţii şi protecţiei civile şi cel al urbanismului, solidarităţii şi luptei împotriva sărăciei "au mers la faţa locului în sprijinul familiilor afectate şi pentru a încuraja echipele de salvare", a adăugat sursa.

Pe Twitter, un fost ministru al justiţiei, Mamadou Ismaila Konaté, a acuzat "corupţia"din Mali, ţară în care, potrivit acestuia, "se moare în lipsa îngrijirilor într-un spital fără dotări", în accidente "de circulaţie, din cauza stării drumurilor" sau atunci când "o clădire prost construită se prăbuşeşte", în timp ce "unii se îmbogăţesc fraudulos".

Prăbuşirile de imobile sunt frecvente în Mali, unde numeroase clădiri sunt construite fără autorizaţie.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online> Daniela Juncu)

 

Sursa foto: figaromali.net

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.