Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţistul acuzat că l-a asfixiat pe afro-americanul Eric Garner, decedat în cursul unei arestări în forţă în 2104 la New York, un incident care a catalizat mişcarea #BlackLivesMatter, a fost concediat, a anunţat luni şeful poliţiei din metropola americană, transmite AFP.

James O'Neill a precizat că a decis să dea curs recomandării unui judecător administrativ, la capătul unei proceduri disciplinare încheiate în iunie cu privire la acest caz emblematic pentru violenţele poliţiei împotriva afro-americanilor.

'Sunt de acord' cu recomandarea, Daniel 'Pantaleo nu mai poate servi în mod eficace în calitate de poliţist în New York', a declarat James O'Neill într-o conferinţă de presă.

El a insistat totuşi îndelung că decizia a fost una dificilă, pentru că poliţiştii au 'una din meseriile cele mai grele din lume' şi trebuie să ia hotărâri dificile 'într-o secundă'.

Numeroase asociaţii de apărare a drepturilor civice îi ceruseră lui O'Neill să dea curs recomandării judecătorului, în locul unor sancţiuni mai puţin severe despre care s-a vorbit la un moment dat.

Într-un aviz de 46 de pagini, din care presa a publicat extrase, judecătoarea Rosemarie Maldonado a consemnat că, în ancheta internă, poliţistul a furnizat explicaţii 'neplauzibile şi mincinoase'. Ea a considerat de asemenea că mărturiile celorlalţi poliţişti audiaţi sunt 'nefiabile'.

Concedierea lui Pantaleo a fost cerută cu atât mai ferm, mai ales de comunitatea de culoare, cu cât Departamentul Justiţiei a indicat la mijlocul lunii iulie că renunţă să înceapă urmărirea penală.

La 17 iulie 2014, Eric Garner, în vârstă de 43 de ani, a fost placat violent la sol de poliţişti care îl suspectau că vindea ilegal ţigări într-un cartier din Staten Island.

Obez şi astmatic, Garner, care a opus rezistenţă la arestare, dar nu era înarmat, şi-a pierdut cunoştinţa în timp ce cinci bărbaţi încercau să-l încătuşeze, iar apoi a decedat.

Imaginile cu arestarea sa, filmate de un prieten şi postate online la scurt timp după aceea, au făcut înconjurul lumii. În înregistrare se aude vocea lui Eric Garner, tatăl a şase copii, repetând: 'Nu pot să respir' ('I can't breathe').

Poliţistul Daniel Pantaleo şi-a păstrat slujba, dar a rămas la munca de birou, după care a fost suspendat în aşteptarea deciziei şefului poliţiei.

Cazul a fost unul sensibil şi pentru primarul democrat al New York-ului, Bill de Blasio, candidat la prezidenţiale din 2020. Acesta se poziţionează drept un mare apărător al minorităţilor şi invocă printre punctele sale forte bilanţul în materie de combatere a infracţionalităţii.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.