Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Activitatea de pe aeroportul internaţional din Hong Kong a fost perturbată marţi, pentru a doua zi consecutiv, sute de zboruri fiind anulate din cauza prezenţei unui număr mare de protestatari în incinta aerogării, transmite dpa.

Administraţia aeroportului a anunţat că toate zborurile pentru care procedurile de check-in se încheiaseră până la ora locală 16:30 (08:30 GMT) vor fi anulate, dar a precizat că avioanele aflate în zbor cu destinaţia Hong Kong vor primi autorizaţia de aterizare.

Totuşi, până la ora locală 20:00 (12:00 GMT) numeroase zboruri erau înscrise pe programul de plecări cu orele iniţiale, ceea ce a făcut ca în rândul multor pasageri să domnească confuzia întrucât ei nu ştiu dacă să plece sau nu spre aeroport.

Protestele antiguvernamentale de la aeroportul din Hong Kong au intrat marţi în a cincea zi, demonstranţii alegând acest loc pentru a atrage atenţia internaţională asupra revendicărilor lor.

Scandând ''Să luptăm pentru libertate!'', sute de manifestanţi au blocat holul secţiunii de plecări. ''Blocăm întreaga zonă de plecări astfel încât oamenii care încearcă să plece din Hong Kong să nu poată face acest lucru'', a explicat un demonstrant care s-a prezentat drept Joshua Wong, dar care a precizat că nu are nicio legătură cu faimosul activist pro-democraţie.

James Regan, un cetăţean australian aflat în tranzit spre Marea Britanie, a declarat pentru dpa că este blocat în aeroportul din Hong Kong de două zile şi că se simte mai mult sau mai puţin abandonat de personalul aeroportului.

Un alt cetăţean australian, Nathan Gallipoli, a spus că deşi a respectat demonstraţiile în cele două luni ale şederii sale la Hong Kong, a început să-şi piardă răbdarea faţă de protestatari.

De asemenea, mii de demonstranţi au ocupat marţi şi zona de sosiri unde le-au înmânat turiştilor fluturaşi de hârtie cu informaţii despre brutalitatea poliţiei din Hong Kong.

Protestele din Hong Kong au început pe 9 iunie după ce adunarea legislativă locală adoptase un act normativ care ar fi permis extrădarea infractorilor către China continentală. Legea respectivă a fost ulterior suspendată. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.