Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Numeroşi turişti sunt blocaţi de mai multe zile pe o insulă din nordul Greciei în urma unor probleme care au afectat transportul naval pe ruta Alexandroupoli - Samothraki, printre aceştia aflându-se şi cetăţeni români.

''De transport pe insulă se ocupa înainte o companie privată, cu trei nave, una doar de pasageri şi două care transportau şi maşini. Pe 27 iulie, când am ajuns noi, una era defectă, dar funcţionau cea pentru pasageri şi feribotul mare, SAOS2, cu care am mers şi noi. Săptămâna trecută am aflat că s-a stricat şi acesta, deci mai funcţiona doar nava pentru pasageri. Haos, cozi imense, lume panicată... Joia trecută au început să se audă zvonuri că se va aduce un feribot nou, mare, ca să salveze situaţia, Azores Express. Joi ne-au zis că vine vineri, vineri că vine sâmbătă...'', a declarat marţi pentru Agerpres o turistă din România, Cristina Constantinescu, aflată în concediu în Samothraki împreună cu soţul şi copilul şi blocată pe insulă.

Din cauza acestei situaţii, mulţi dintre turiştii rămaşi blocaţi pe insulă, care trebuiau să revină la muncă au fost nevoiţi să îşi anunţe angajatorii şi, de asemenea, să îşi drămuiască banii rămaşi şi să doarmă în maşinile parcate în port, pentru a ocupa un loc la cozile imense.

''Duminică, la ora 8, eram în port, să prindem loc, dar ni s-a spus că nava de 12.30 nu mai vine, dar soseşte alta, la 19.00. După aceea ni s-a spus că vine la ora 21.00... apoi la ora 00.00. La miezul nopţii, vedem cum se apropie feribotul, ajunge aproape de port, dar se întoarce şi pleacă. Am dormit în maşină. Portul era plin de oameni, dormeau pe jos... unii au pus corturi şi hamace'', a mai spus turista româncă.

''Nu am primit informaţii oficiale. Paza de coastă ne informează verbal şi din când în când se mai afişează câte o coală A4. Noi am sunat la consulat la Salonic, dar nu a răspuns nimeni. Nimeni nu ne-a oferit nimic, ne descurcăm cum putem. Înţeleg că unele persoane au fost lăsate să stea în clădiri de stat, iar la hotel tarifele sunt la suprapreţ. Noi am stat în maşină, cu copilul'', a declarat ea.

''Luni dimineaţă nu se ştia nimic. Se auzea că era furtună, dar între timp s-a vehiculat faptul că feribotul avea o problemă la un motor. Acum aşteptăm să vină mâine un feribot. Sunt sute de maşini la coadă în port, multe dintre ele cu număr de România'', a precizat turista.

''E vânt destul de puternic, a fost şi cel puţin un incendiu, din câte am înţeles, lumea s-a speriat... Din fericire, vântul a bătut spre mare şi a fost stins'', a adăugat ea.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis vineri, 9 august, un comunicat prin care informa în legătură cu transportul naval suspendat pe ruta Alexandroupoli - Insula Samothraki. ''Informăm cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că, urmare a unor defecţiuni intervenite la nava care asigura transportul autovehiculelor pe ruta Alexandroupoli - Insula Samothraki şi retur, temporar, cursa nu se mai poate efectua. Transportul pasagerilor este asigurat doar de o ambarcaţiune auxiliară''. ''Conform informaţiilor furnizate de Căpitănia Portului din Alexandroupoli, în prezent, se caută soluţii pentru deblocarea situaţiei'', preciza MAE.

Potrivit MAE, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Republica Elenă: +302106728879 şi cel al oficiului consular la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Atena +306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.