Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cazul de Ebola confirmat în marele oraş Goma, în Republica Democrată Congo, reprezintă un avertisment în legătură cu pericolele acestei epidemii, a declarat luni un important responsabil al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează AFP.

"Goma este un avertisment", a declarat, la Geneva, responsabilul OMS pentru situaţii de urgenţă, Mike Ryan.

"Acesta este un avertisment pentru că, de fiecare dată când boala circulă, aceasta se poate stabili în altă parte", a spus el.

Autorităţile locale au solicitat populaţiei "să rămână calmă" după ce un pastor evanghelic a fost depistat cu Ebola, primul caz confirmat la Goma după declanşarea epidemiei la 1 august 2018. Până în prezent, peste 1.600 de persoane au murit.

Pacientul a fost prezentat ca un pastor care a avut o scurtă şedere în Butembo, un oraş situat la 200-300 kilometri nord de Goma şi legat de capitala provinciei prin drumuri foarte proaste, aflate sub ameninţarea unor grupări armate.

În Butembo, acesta predicase într-o biserică creştină unde ar fi atins mâinile credincioşilor, printre aceştia aflându-se şi bolnavi, potrivit comunicatului ministerului.

Echipele medicale au identificat până acum 60 de persoane cu care pastorul a intrat în contact până în prezent. "Ne ocupăm de cele 60 de persoane cu care a intrat în contact", a declarat Mike Ryan. "Am descoperit şi am vaccinat 30 şi sperăm că le vom vaccina şi pe celelalte 30 în următoarele 24 de ore", a declarat el pentru jurnalişti.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.